Suporterii Universității au programat pentru duminică un miting, prin care doresc să tragă un semnal de alarmă față de situația în care a ajuns Universitatea.
Vă prezentăm în continuare comunicatul emis de Asociația Suporterilor Olteni:
„Asociația Suporterilor Olteni organizează duminică, 22 mai, între orele 14-16, un miting de protest unde sunt așteptați toți cei care suferă din cauza situației în care se află echipa noastră. Ne vom întâlni la ora 14, pe strada A. I. Cuza, în fața Universității din Craiova, de unde vom pleca în marș spre Minerva, traseul fiind următorul: Universitate – Primarie – str. N. Plopșor – Minerva. Mitingul se va încheia la ora 16. Toți cei care nu sunt resemnați vor fi acolo, pentru a elibera echipa de cei ca Mititelu.
Epoca patronilor precum acesta, Nețoiu sau Staicu trebuie să apună. Știința trebuie să redevină ce a fost. Renașterea echipei nu se poate face decât în jurul lucrurilor care ne-au făcut unici în țară, pasiunea și numărul suporterilor. Este timpul ca vocea noastră să devină din ce în ce mai puternică și ca acțiunile noastre să fie luate în seamă de toți factorii de decizie din oraș. Duminică, ora 14, toți la Universitate…. „Știința trebuie să renască”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER