Oltenii pot răsufla ușurați! **”Sunt sigur că vom primi licența!”
Amenințați cu neprimirea Licenței și implicit cu retrogradarea, oltenii pot răsufla ușurați. Adrian Mititelu spune că a depus toate documentele pentru obținerea Licenței și este sigur că gruparea din Bănie va rămâne în Liga 1 și în sezonul următor.
"În acest moment echipa face bine spre foarte bine, iar optimismul este cât Carul Mare. Din punctul nostru de vedere nu cred că poate fi vreo problemă în obținerea licenței. Documentele de licențiere există, sunt depuse și vom face dovada lor. Trebuie să recunosc că a fost o discrepanță între auditorul nostru și Comisie. Au fost o serie de documente lipsă pe care le-am rezolvat, iar Universitatea, acum, îndeplinește toate criteriile. Pe 31 mai vom primi răspunsul cu privire la această licențiere, dar vă asigur că va fi pozitiv. Greșeala a fost că nu am depus anumite operațiuni care, într-un final, s-au rezolvat. 100% îndeplinim condițiile de licențiere, însă așteptăm să se oficializeze", a declarat Mititelu pentru sptfm