Craiova are doar un punct după trei etape și se pregătește să se întoarcă acasă! Meciurile bune cu CFR și Steaua au fost, însă, date uitării după înfrângerea cu Brăneștiul. Crăciunescu îi pune la zid pe olteni. „Mihai Costea și Prepeliță au aere de vedetă” „Este vorba de mentalitatea de proastă factură a unor jucători, în cap de listă fiind, în opinia mea, Mihai Costea și Prepeliță. În loc să joace și să ajungă cât mai repede la echipa națională, ei au deja aere de mari vedete și de mari „supărați” pe terenul de joc și fără nici un fel de atitudine„, a spus Ion Crăciunescu în Gazeta de Sud. Craiova merită mai mult, Mititelu s-a bătut cu toată lumea pentru echipă!
„Nu pot însă uita faptul că Mihai Costea a stat „parcat” pe partea stângă o repriză întreagă, a stat cu spatele la joc. Aere de vedetă! În prima repriză, aproape toate mingile le-a pierdut, încercând să facă pe supăratul. Dacă așa crede el că va ajunge un mare fotbalist, se înșală amarnic. Nu înțeleg atitudinea unor jucători. Craiova merită mai mult după primele doua etape, asta-i evident, iar Mititelu s-a bătut cu toată lumea pentru echipă. Iar ei, jucătorii, prin atitudinea lor din meciul cu nou-promovata Victoria Brănești, i-au dat o palmă lui Mititelu!”, a mai spus Crăciunescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER