Fanii olteni prezenți la Severin pentru derby-ul cu FCSB au afișat, înainte de lovitura de start a partidei, un banner prin care au luat peste picior problemele cu care se confruntă echipa lui Gigi Becali.
Derby-ul etapei a 24-a dintre CS U Craiova și FCSB se joacă la Severin, cu stadionul plin, iar unii dintre cei 13.000 de fani prezenți pe „Munincipal” au ținut să transmită un mesaj înaintea primului fluier al lui Ovidiu Hațegan. Pe lângă declararea dragostei față de echipa antrenată de Gigi Mulțescu, suporterii au strecurat și o ironie la adresa adversarului de sâmbătă.
Pe un banner uriaș, fanii olteni au afișat mesajul „Numai stele căzătoare / într-un fotbal care moare / doar iubirea alb-albastră / a rămas să strălucească”, cu trimitere directă la problemele de identitate cu care se confruntă echipa lui Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER