Oltenii se reunesc la medic și apoi pleacă în Antalya. Ce jucători vrea Craiova și de cine s-ar putea despărți
Lotul Universității Craiova se reunește luni dimineața, cu aproape o lună înaintea primului meci oficial, cu Viitorul, programat duminică, 3 februarie, la Ovidiu. Alb-albaștrii vor efectua vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Craiova, iar marți vor zbura spre Antalya, unde se vor pregăti timp de 18 zile. Mitriță și compania se vor caza la resortul Land of Legends din Belek și vor disputa și câteva amicale în zonă.
Îi vor pe Fortes, Tandia și Dulca, dar s-ar putea alege cu Batin și Drăghici
Nu se anunță modificări importante în lotul Craiovei în iarna aceasta, mai ales la capitolul sosiri. Juveții își doresc un vârf de atac de forță, pentru a-i face concurență lui Elvir Koljic. Carlos Fortes de la Gaz Metan Mediaș este greu de adus, mai ales că Edi Iordănescu ar insista pentru păstrarea golgheterului. Pe lista grupării din Bănie se află și Ibrahima Tandia, de la Sepsi, dar nici acesta nu este accesibil, din cauza prețului cerut, aproape 1 milion de euro.
În aceste condiții, ca back-up pentru Koljic, Craiova s-ar orienta către Paul Batin, de la Concordia Chiajna, atacantul de 31 de ani care are 3 goluri în acest sezon. Dacă nu vor reuși să transfere un vârf, oltenii vor încerca să-l promoveze pe Jovan Markovic, puștiul de 18 ani fiind refăcut după accidentarea care l-a ținut departe de teren în ultimele luni.
Un alt jucător de care se interesează Universitatea este Marco Dulca, de la Swansea, mai ales că acesta ar putea fi folosit ca jucător „under” și în sezonul următor.
În Bănie ar putea reveni Stephan Drăghici, împrumutat la Sepsi. Acesta intră în ultimele 6 luni de contract cu gruparea din Bănie, care ar dori să-i prelungească înțelegerea, dar jucătorul ar fi de acord numai în condițiile în care s-ar întoarce în Bănie, el fiind detașat în ultimele sezoane la Clinceni, Juventus București și Sepsi.
Gardoș vrea să plece, Glavina și Bic nu mai sunt doriți, Rocha și Meza Colli nu sunt nici ei siguri că vor rămâne
Florin Gardoș este nemulțumit de modul cum îl tratează Devis Mangia, italianul neoferindu-i șansa de a prinde măcar lotul nici când titularii din centrul apărării erau indisponibili. Primele variante ale lui Mangia sunt Donkor, Kelic și Tiago Ferreira, dar chiar și Răzvan Popa sau Briceag i-au fost preferați lui Florin Gardoș. Interesant este că ultimul meci disputat de Gardoș a fost cel în care a și marcat unicul gol pentru Craiova, cel cu Sportul Snagov, din Cupa României, încheiat 2-0. „Nu sunt fericit la Craiova fiindcă nu joc și normal că aș vrea să plec undeva unde să am continuitate” spune Gardoș, care ar putea ajunge la Iași.
Un alt jucător pus pe lista de transferuri de Craiova este croatul Dominik Glavina. Venit acum un an în Bănie, vârful de 26 de ani nu a impresionat, nereușind să marcheze vreun gol. În acest sezon a fost inclus sporadic în lotul primei echipe, evoluând mai mult la „satelit”.
Nici mijlocașul Ovidiu Bic nu a confirmat la Universitatea. Adus în urmă cu un an de la Gaz Metan Mediaș pentru 200.000 de euro, jucătorul de 25 de ani a jucat foarte puțin, fiind mai mult accidentat. În condițiile în care Cicâldău, Mateiu și Fedele sunt principalii contracandidați pe postul său, este posibil să vină și Marco Dulca, iar tânărul Marian Șerban, internațional under 19, va fi promovat la prima echipă, Ovidiu Bic are șanse minime să mai prindă minute. O variantă pentru el ar fi împrumutul la Mediaș.
Craiova s-ar dispensa și de unul dintre atacanții de bandă dreaptă. Bărbuț va continua în Bănie, după ce se pusese problema împrumutului la Botoșani, însă Cesar Meza Colli și Nuno Rocha au dezamăgit în acest sezon. Paraguayanul a fost accidentat două luni și nici când a revenit nu a rupt gura târgului, în timp ce jucătorul din Capul Verde, revenit în Bănie după un an, a fost folosit atacant central atunci când a lipsit Koljic, dar nu a dat randament.
Prelungirea cu Dimitrov, o enigmă
O mutare ciudată pentru olteni o reprezintă prelungirea contractului fundașului dreapta bulgar Radoslav Dimitrov până în 2021, în condițiile în care acesta prinde rar echipa, titular fiind Ivan Martic. Bulgarul are 30 de ani și joacă pe un post pe care Craiova are variante de jucători under 21, din stagiunea următoare echipele din Liga 1 Betano trebuind să aibă doi titulari „juniori”. Tinerii Florin Borța, Ștefan Vlădoiu (împrumutat la Sportul Snagov) și chiar Stephan Drăghici pot juca pe acel post, unde oricum suveran este, de un an și jumătate, croatul Ivan Martic.