Oltenii sunt revoltați: „Toată brigada știa că Onicaș a greșit, Avram îmi dădea explicații cu vocea tremurândă”
Spiritele s-au încins rău după primul meci cu miză al
campionatului, golul anulat Craiovei fiind mărul discordiei dintre
cele două echipe. Directorul sportiv al Universității Craiova, Vlad
Roșca, a relatat discuția pe care a purtat-o cu asistentul Onicaș
la pauza confruntării din Ghencea, exprimându-și nedumerirea
vis-a-vis de modul în care s-a comportat brigada de arbitri la
partida dintre Steaua și Știința.
„Am vorbit cu arbitrii, sunt niște lucruri interesante
acum, puse acum cap la cap. Eu am stat pe bancă la acest meci. În
primul rând, în finalul primei reprize a fost acel henț evident la
Tănase, sub ochii asistentului, văzut din avion. Imediat după acea
fază a fost finalul primei reprize, eu am avut o discuție cu al
patrulea oficial, după care am alergat după Onicaș pentru a-l
întreba de acel henț. Era la centru cu Avram și l-am întrebat.
Știti ce a zis? „Hai las-o dracului, cu hențul tău cu tot”. E cel
mai bun asistent, are 42 de ani, e primul care se va retrage. Dacă
el are o astfel de reacție față de un oficial al unei echipe. La
finalul partidei am avut o discuție în vestiar, la semnarea
raportului. L-am întrebat pe Avram pentru că Onicaș a stat mult la
duș, care e motivația pentru care pentru care a fost anulat? Avram
a spus. „pentru o posibilă poziție de ofside” Onicaș, când a ieșit
de la duș, a spus că a fost offside la un jucător de la noi, nici
nu mai știa de cine e vorba. Dar observatorul a recunoscut și el că
Onicaș a greșit. De ce un arbitru de 42 de ani, extrem de
experimentat, analizează așa o astfel de fază? De ce Gigi Becali
spune că Steaua, cu sau fără arbitri, trebuie să câștige
campionatul. E pur și simplu strigător la cer. Eu spun că reacția
asistentului e extrem de grăitoare. Toată brigada știa că Onicaș a
greșit, Avram îmi dădea explicații cu vocea tremurândă, iar Onicaș
îmi spunea cu prosopul legat la brâu că era offside în continuare.
Mie nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Cum e posibil ca arbitrul să
spună așa ceva? Cred că Onicaș a avut o problemă la acest meci. Și
cred că pot să o leg de ce zicea Gigi Becali, că Steaua trebuie să
câștige acest campionat, cu sau fără arbitri. Nu se poate ca un
patron de club să spună așa ceva la tv, să urle timp de 5
minute…Ce explicații să le mai dăm noi jucătorilor…
Bookmark”, a declarat Vlad Roșca la gsptv.