Omrani visează la grupele Ligii Campionilor după ce și-a prelungit contractul cu CFR Cluj: „Nu mi-e frică de nimeni”

Omrani a semnat duminică un nou contract cu CFR Cluj, valabil pentru încă trei sezoane. La scurt timp după ce și-a prelungit înțelegerea cu formația din Gruia, atacantul francez a vorbit despre noul sezon. Omrani visează la grupele Ligii Campionilor și vrea să câștige Supercupa României.

„Sunt foarte fericit că am semnat noul contract. Și sper ca săptămâna viitoare să învingem Craiova în Supercupă, apoi să ajungem în grupele Ligii Campionilor. Orice fotbalist din lume vrea să joace în Liga Campionilor. Acum, noi avem această șansă și vom da totul pe teren pentru a ajunge în grupe. În acest moment, nu mi-e frică de nimeni. Vom vedea ce va fi pe teren. Știu că Malmo este o echipă mare, care a jucat în Liga Campionilor chiar cu PSG. Am văzut meciul, a jucat foarte bine, dar CFR are o echipă mare, are un antrenor nou și sper să câștigăm acest meci„, a spus Omrani, pentru Telekom Sport.

Campionatul din Suedia se joacă în sistemul primăvară-toamnă, iar Malmo este pe locul 8, după 13 partide jucate. Ca să ajungă să se dueleze cu CFR, echipa suedeză, care n-a avut niciun jucător la Campionatul Mondial, trebuie să treacă de Drita, campioana din Kosovo. Primul meci al manșei din turul întâi preliminar al Champions League se va disputa marți, în Kosovska Mitrovica.

CFR Cluj a anunțat duminică pe site-ul oficial că Billel Omrani a semnat un nou contract valabil pe trei sezoane. Chiar dacă în jurul atacantului s-a iscat o întreagă telenovelă, campioana a reușit să ajungă la un acord cu acesta, astfel că variantele FCSB și Guizhou Hengfeng au ieșit din discuție.

Telenovela plecării lui Omrani la FCSB a început în iarnă, când Becali a spus că francezul nu și-a prelungit contractul și urmează să ajungă gratis sub comanda lui Nicoale Dică. Ardelenii au susținut că atacantul crescut la Marseille și-a prelungit contractul și clauza de reziliere a fost mărită de la 200.000 de euro la 2 milioane de euro. Acum, telenovela a ajuns la final, iar Omrani va continua la Cluj.

În vârstă de 25 de ani, Omrani a evoluat în 30 de meciuri oficiale în sezonul precedent, reușind să înscrie de nouă ori și să paseze decisiv în cinci rânduri.

Publicat: 08 07. 2018, 22:26
Actualizat: 08 07. 2018, 22:27