Omul care a acordat 106 cartonașe galbene în acest sezon va conduce Sepsi OSK – Viitorul, în Liga 1 Betano
Sebastian Colțescu va conduce la centru meciul dintre Sepsi OSK și FC Viitorul, ultimul din etapa cu numărul 3 din playoff-ul Ligii 1 Betano. Partida se va disputa în această seară, de la ora 20:30.
Colțescu va fi ajutat de asistenții Daniel Mitruți și Marius Nicoară. Arbitru de rezervă va fi Cătălin Buși. Colțescu a arbitrat-o pe Sepsi și în prima etapă din playoff, în eșecul de la Cluj-Napoca, scor 3-1 cu CFR.
În actualul sezon, Sebastian Colțescu a acordat 106 cartonașe galbene în toate competițiile, respectiv 14 cartonașe roșii. Centralul a condus două jocuri în preliminariile Ligii Europa, 13 în Liga 1 Betano și unul în Cupa României. În Liga 1 Betano a acordat 90 de cartoșane galbene.