Omul care a rămas să o salveze pe „U” nu crede că situația se va înrăutăți:** „Au mai fost vremuri grele și am supraviețuit”

Antrenorul Universității Cluj, Marius Popescu, crede că echipa sa a făcut un meci bun împotriva CFR-ului (1-2) și își exprimă încrederea că impasul actual nu se va încheia cu desființarea clubului.

„A fost un meci frumos, ne-am ridicat la nivelul evenimentului. Nu se va desființa ‘U’, a trecut prin atâtea vremuri grele și le-a supraviețuit. Ar fi o pierdere mare pentru fotbalul românesc. Ei au riscat mai mult. Eliminarea a fost momentul psihologic care ne-a făcut să ne retragem. Dacă nu intervenea regulamentul drastic, poate alta era soarta meciului. Primul cartonaș luat de Krumov a fost acordat ușor, dar al doilea a fost corect. Toată viața mea am luptat împottriva instinctului primar”, a spus Popescu după meci.

Mihai CINPOERU

Publicat: 24 11. 2012, 21:08
Actualizat: 24 11. 2012, 21:09