„Omul-foarfecă”, duce dorul vremurilor trecute:** „Încă nu pot repeta acele goluri!”

Încă nerefăcut după accidentarea suferită în vara anului trecut,
atacantul celor de la FC Timișoara, Gueye Mansoru, speră totuși să
poată fi apt de joc pentru prima etapă a returului.

„Piciorul meu nu este sută la sută sănătos. În ultimele
două meciuri din Antalya nu am evoluat tocmai pentru că am avut
dureri la picior. Încă nu mă pot gândi să repet golurile din
foarfecă pe care le-am înscris înainte”,
a declarat
Mansour.

Atacantul senegalez este încrezător în șansele echipei sale de a
câștiga campionatul și afirmă că acesta ar putea fi un sezon foarte
bun pentru echipa bănățeană.

„Important este ceea ce facem în campionat. Trebuie să avem
încredere în noi și să luptăm pentru titlu. Am văzut cum s-au
pregătit și celelalte echipe și se prezintă foarte bine, dar cu
puțin noroc poate fi un sezon excelent pentru noi”
, a
încheiat fotbalistul Timișoarei.

FC Timișoara a revenit, vineri seara, din cel de-al doilea
cantonament efectuat în Turcia, la Lara (Antalya). În prima etapă
din retur, FC Timișoara va juca pe terenul formației Gloria
Bistrița, într-un meci programat sâmbătă, 20 februarie, de la ora
15.15.

Publicat: 13 02. 2010, 13:33
Actualizat: 13 02. 2010, 13:35