Omul meciului cu Petrolul, ghinionist de serviciu. În Elveția, Karim Yoda a fost dat afară de un patron impulsiv, în România, l-a găsit pe Ioan Niculae

Unul dintre jucătorii care au impresionat în meciul de miercuri seara, Petrolul – Astra (0-0) a fost Karim Yoda (25 de ani). Mijlocașul ivorian a ajuns la Giurgiu în acest sezon, fiind transferat de la FC Sion, din postura de jucător liber de contract. Yoda a avut evoluții apreciate în Liga 1 pentru Astra, dar Ioan Niculae a fost singurul care nu a observat acest lucru și l-a criticat aproape meci de meci.

După egalul din etapa trecută cu Oțelul Galați (1-1), patronul Niculae l-a criticat pe mijlocașul african care în minutul 54 a ratat o lovitură de la 11 metri. „E altceva dacă dai gol din 11 metri și altceva dacă pui să bată penalty un jucător care nu aleargă mai mult de un metru jumătate înainte să dea în minge. Nu e prima oară când ne ridică tensiunea acest jucător”, a fost reacția finanțatorului la adresa lui Yoda.  Cinci zile mai târziu, cu Florin Marin antrenor în locul lui Daniel Isăilă, Astra a făcut 0-0 la Ploiești în turul semifinalei de Cupa României. La final, președintele Dinu Gheorghe, cel care a intrat în conflict de idei cu patronul din cauza schimbării de antrenor, l-a folosit pe Yoda pentru a-l „înțepa” pe Ioan Niculae:  „Mă bucur că Yoda a fost desemnat omul meciului. Cred despre el că este unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului, dar lumea n-are răbdare, avea nevoie de timp pentru a se acomoda. Nu uitați că vine din Elveția, acolo unde a trăit patru ani. Mă mai bucur pentru el, mai ales că am fost criticat aspru și în public și în particular pentru că l-am adus la echipă”, a declarat Dinu Gheorghe.

Dat afară fără nicio explicație

Karim Yoda a trăit o experiență neplăcută în Elveția la FC Sion, de unde a plecat cu scandal. Patronul grupării elvețiene, Christian Constantin, l-a dat afară de la echipă fără să-i spună motivul. Președintele lui FC Sion a ajuns celebru, după ce în 2011 a  dat în judecată UEFA atunci când forul european a exclus gruparea elvețiană din competițiile europene și a câștigat într-o instanță civilă din Elveția, fapt ce contravine regulilor FIFA și UEFA. Imediat după decizie, acesta a declarat: „Dacă UEFA nu respectă decizia tribunalului, înseamnă că nu respectă procesele penale. Așa că poliția se va duce să-l caute pe domnul Platini. Dacă el nu rezolvă problema, atunci vorbim despre… închisoare”

După plecarea din Elveția, Karim Yoda a ajuns în România la Astra Giurgiu unde a dat peste un patron care se asemănă din multe puncte de vedere cu Christian Constantin.

Cine este Christian Constantin

Christian Constantin (57 de ani) este unul dintre cei mai bogați elvețieni, deținând o avere estimată la 200-300 milioane de franci elvețieni. Principala sa afacere este în domeniul imobiliarelor.

  • George Ogăraru a evoluat la echipa lui Constantin în perioada 2010-2012. În prezent fostul rapidist Ovidiu Herea joacă pentru Sion
  • Într-un moment de nervozitate a reziliat contractele a 14 jucători, printre care și Yoda
  • În 2011, a dat  în judecată UEFA după ce forul european a exclus-o pe FC Sion din competițiile europene și a câștigat într-o instanță civilă din Elveția, fapt ce contravine regulilor FIFA și UEFA

Cine este Ioan Niculae

Ioan Niculae (59 de ani) este singurul român aflat în topul miliardarilor publicat de Forbes la începutul lui 2014 cu o avere estimtă la 1,2 miliarde de euro, deținând Interagro dar și alte afaceri, o uzină de cogenerare și un hotel la Marea Neagră. Este și fondatorul Consiliului Investitorilor Români.

  • În 2011 l-a umilit pe Șumudică în vestiar, antrenorul declarând apoi că i-a dictat schimbările la pauza unui meci
  • După ce l-a demis pe Bogdan Stelea(2012) după numai patru etape de la începerea campionatului, l-a numit antrenor pe Gigi Mulțescu în momentul în care acesta era în platoul unei emisiuni de sport
  • În martie 2014 i-a exclus din lot pe Budescu și Alibec, considerând prestațiile acestora slabe

13 meciuri a jucat Yoda pentru Astra Giurgiu, reușind să marcheze două goluri

Publicat: 29 03. 2014, 08:50
Actualizat: 29 03. 2014, 09:23