One-man-show

După ce a făcut spectacol în cele patru ore pe care arbitrii le-au petrecut la cumpărături, centralul craiovean i-a dăruit Gabrielei Dănănae treningul său de la FIFA.

Hotelul Kervasaray din Lara te impresionează de la prima vedere: peste 500 de camere, 10 etaje, cinci baruri, piscină, sală de jocuri, toate într-o singură clădire. Cum luna februarie nu e una destinată turismului, în afara arbitrilor români stabilimentul mai găzduiește doar câțiva turci și o echipă de fotbal din Belarus. În acest peisaj, un individ iese în evidență. Sebastian Colțescu, arbitrul care în urmă cu câteva luni a panicat pe toată lumea, bănuit fiind că vrea să se sinucidă. În 2009 îl regăsim altfel, vioi, pus pe glume. La cumpărături a fost omul-spectacol, probând tot ce găsea în cale sau negociind la sânge produse pe care în cele din urmă nu le achiziționa. Apoi, seara, Colțescu a apărut cu treningul pe care îl are de pe vremea când se afla pe lista FIFA, pe care i l-a oferit Gabrielei Dănănae. „Să mi-l dai înapoi când ajungi să câștigi și tu unul la fel!”, a fost rugămintea arbitrului.
Cine e Dănănae?

Gabriela Dănănae (foto jos) este verișoara fundașului dreapta al Universității Craiova, Ovidiu. Aceasta arbitrează în prezent la nivelul Ligii a III-a, dar este considerată de CCA una dintre arbitrele de perspectivă ale României. „Sebi Colțescu are grijă de noi, cei mai mici”, a spus tânăra de 23 de ani.



Balaj: „Very Good!”

Monitorizat de UEFA pentru a fi promovat în Premier Class, Cristi Balaj a trăit periculos miercuri seara, la Sampdoria – Metalist Kharkov (0-1). Chiar dacă reprezentanții gazdelor l-au felicitat pentru felul în care a arbitrat, a doua zi presa din „Cizmă” a lansat un atac dur la adresa centralului român. Totuși, observatorul partidei, Kenneth Ridden, a apreciat pozitiv felul în care Balaj s-a descurcat, lucru pe care i l-a transmis și arbitrului la finalul partidei. Astfel, centralul din Baia Mare așteaptă acum raportul delegatului european.

Publicat: 21 02. 2009, 10:12
Actualizat: 21 02. 2009, 10:25