Francezul Hervin Ongenda (23 de ani) și-a prelungit contractul cu FC Botoșani. Atacantul avea o înțelegere cu clubul moldovean pentru încă un sezon, dar a semnat recent prelungirea până în vara anului 2022.
Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, i-a garantat francezului care a trecut pe la PSG, că va fi titular în sezonul următor de Liga 1.
„Ongenda trebuie să joace în spatele vârfului. Trebuie să-i fac loc lui Ongenda, obligatoriu. Nu știu dacă e marele meu pariu, dar eu cred că este un fotbalist care poate mult mai mult. Vă rog să-mi spuneți un roman care poate intra în vestiarul lui PSG. Măcar să intre și să spună bună ziua. Ă‚sta a jucat, i-a dat pasă lui Ibrahimovic, a dat goluri. Uită fotbalul! Asta e vorba lui Croitoru. Are nevoie de educație, are o familie, tot felul de probleme. Toate vin din pregătirea psihologică și ne ocupăm de asta. L-am ajutat la Fiscul francez pentru că are niște probleme financiare. El a înțeles și are maximă încredere în noi. A mai semnat pe doi ani. Ongenda este încă trei ani jucătorul Botoșaniului. Eu cred că va pleca de la noi pe niște milioane bune”, a spus Valeriu Iftime.
37 de meciuri, între care în 24 a fost titular, cu 3 goluri sunt cifrele lui Hervin Scicchitano Ongenda la FC Botoșani în sezonul de Liga 1 recent încheiat. Francezul a venit la Botoșani după ce ultima dată jucase în liga a doua din Spania, la Murcia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER