Onicaș, descusut de CCA: Dan Petrescu: „A fost o fază grea”/Avram: „Va avea ‘perioade lungi de gândire’!”
Așa cum ProSport v-a anunțat în această dimineață, asistentul
Onicaș va fi reținut de la delegări pe perioadă nedeterminată. CCA
a organizat o conferință de presă în care a analizat faza de la
golul lui Costea.
Chiar dacă reluările arată clar că Gargorov era în spatele
ultimului fundaș stelist, Dan Petrescu, vicepreședintele Comisiei,
i-a găsit circumstanțe atenuante lui Onicaș.
„Arbitrul Onicaș a greșit, dar este o fază extrem de grea.
În momentul în care un jucător „iese” și altul „iese” e extrem de
dificil să îți dai seama în fracțiuni de secundă. La experiența sa
nu trebuia să comită o așa eroare, dar vă spun sincer, a fost o
fază extrem de grea.”, a spus oficialul CCA la conferința
de presă.
Mai dur a fost, însă, Vasile Avram, președintele Comisiei, care
asigură că gafa lui Onicaș nu va trece fără a fi sancționată.
„Nu ne așteptam ca Onicaș să comită o astfel de eroare,
având în vedere experiența de 14 ani. Avea și reperul liniei de
șase metri, am discutat și cu el personal, am discutat și în
Comisie. Va fi sancționat, va avea perioade lungi de gândire. Nu
îmi cereți să vă spun sancțiunea, FIFA și UEFA interzice acest
lucru.”, a opiniat șeful Comisiei.