Onicaș e** EXTENUAT!

Noua speranță din Ghencea a avut un început de sezon fulminant, motiv pentru care Gigi Becali deja l-a prezentat drept „noul Rădoi”. Lipsit și de dublajul lui Bicfalvi, accidentat, Onicaș a slăbit însă ritmul în ultimele meciuri, iar cauza principală o reprezintă starea accentuată de oboseală.

Primul meci oficial pe care mijlocașul adus de la Cluj l-a disputat la prima echipă a fost în ultima etapă a sezonului trecut, cu Unirea Urziceni, când a reușit să bifeze pe final 8 minute. Deși venea din postura de căpitan al echipei secunde a Stelei, Onicaș era privit doar ca o speranță.

A impresionat în cantonament
Totuși, odată cu venirea lui Cristiano Bergodi, tinerii au început să conteze, iar Onicaș a fost șef de promoție la acest capitol. I-a luat rapid fața lui Bicfalvi în primul „11” și a început sezonul meciurilor oficiale din postura de titular. Avizat de faptul că nu este experimentat, tehnicianul Stelei dorea să-l odihnească la meciurile considerate mai ușoare, cum a fost în returul de la Ujpest. Din păcate însă, tocmai la acea partidă Bicfalvi s-a accidentat, iar Onicaș a jucat de atunci aproape toate minutele.

Nu ține ritmul

Cu 521 de minute la activ în meciurile oficiale ale Stelei, Onicaș este lider la acest capitol în rândul roș-albaștrilor. În condițiile în care abia din vară a făcut saltul de la Liga a III-a la cupele europene, diferența s-a resimțit destul de tare. Ritmul de meciuri, care s-au succedat odată la trei zile, l-au măcinat pe cel supranumit „noul Rădoi”. Din acest motiv, Bergodi a și grăbit revenirea lui Bicfalvi la antrenamente, pentru a reuși să readucă sistemul rotației pentru postul de mijlocaș defensiv.

521
de minute a jucat Onicaș în acest sezon pentru Steaua, la care se adaugă cele 53 de minute de la meciul de tineret dintre România și Andorra (0-2)

Ujpest (t) – 90 min.
Ujpest (r) – 45 min.
Motherwell (t) – 90 min.
Ceahlăul – 45 de min.
Motherwell (r) – 81 min.
CFR Cluj – 90 min.
Unirea Urziceni – 80 min.

 

Publicat: 20 08. 2009, 08:11
Actualizat: 20 08. 2009, 10:34