Dan Petrescu și-a reziliat contractul cu Unirea Urziceni, iar jucătorii campioanei sunt în stare de șoc. Atacantul Marius Onofraș spune că el și colegii săi sunt gata să „facă orice” pentru a-l face pe „Bursuc” să se răzgândească.
„E o lovitură pentru noi. Am face orice, dacă ar depinde de noi, să-l întoarcem. Până semnează rezilierea, eu încă mai sper că se va întoarce (luni semnează rezilierea). Ne depășesc discuțiile dintre antrenor și patron. E păcat, toate performanțele le-am obținut cu el. Nu știm ce va fi de aici încolo”, a declarat Marius Onofraș pentru ProSport, în momentul în care a aflat că, din retur, Unirea va avea un alt antrenor.
Iulian Apostol: „Sunt surprins, nu știu de ce și-a reziliat contractul!”
Și mijlocașul Iulian Apostol, care a ajuns la cea mai bună formă din carieră sub bagheta „Bursucului” și-a exprimat regretul că nu va mai continua colaborarea cu Petrescu și din 2010.
„Sunt surprins, ultima oară când am vorbit cu dânsul, a rămas să ne întâlnim pe 11 ianuarie, la reunire. Nu știu motivele pentru care și-a reziliat contractul, cred că a avut o ofertă din altă parte și că pleacă în străinătate. Dacă nu are alte motive, e posibil să aiba un proiect, pentru că din câte îl cunosc nu pleacă decât dacă are un proiect pe termen mai lung și care să fie o nouă provocare”, a comentat si Apostol.
Dan Petrescu a anunțat astăzi că nu va mai continua la Urziceni și din retur, viitoarea sa destinație fiind un club din a doua jumătate a clasamentului din Rusia. ProSport a publicat în ediția tipărită de pe 22 decembrie motivele care l-au împins pe tehnicianul declarat „cel mai bun antrenor român al anului” să ia această decizie. Citește aici textul publicat de ProSport în urmă cu patru zile.
De la 16:00, Sport.ro dezbate pe larg despărțirea lui Dan Petrescu de campioana României. Nu rata „Informația” de la 16:00!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER