Steaua a transferat în septembrie șapte jucători de la Urziceni, dar după scurt timp, Gigi Becali n-a fost încântat de afacere și a încercat să scape de o parte din aceștia. După despărțirea de Apostol, care s-a întors la Urziceni, și Onofraș se părea că va face cale întoarsă, dar clubul din Ghencea s-a lovit de o condiție surprinzătoare pusă de jucător.
Practic, atacantul de 30 de ani le-a transmis șefilor Stelei că n-are nimic împotrivă să se despartă de roș-albaștri, mai ales în condițiile în care a fost ținut mai mult rezervă, dar nu gratis. Cerința lui Onofraș a fost foarte clară: Steaua sau Urziceni trebuie să-i returneze datoria de 30.000 de euro la care l-a obligat Bucșaru să renunțe pentru a-l lăsa să plece în Ghencea. Argumentul jucătorului se referă de fapt la ideea că ar fi acceptat degeaba să piardă în septembrie acei bani pentru a merge la o echipă care l-a trimis înapoi după doar patru luni. Cum niciunul dintre cluburi nu pare dispus să-i satisfacă pretenția lui Onofraș, mai mult ca sigur că jucătorul va rămâne la Steaua și pentru retur.
3 jocuri oficiale a apucat să bifeze Marius Onofraș pentru Steaua în turul campionatului, unul în campionat și două în Cupa României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER