Onuț, Tănasă și Brăneț nu vor juca cu Vaslui

Antrenorul lui Poli Iași, Ionuț Popa, nu se va putea baza pentru partida de duminică împotriva Vasluiului pe trei titulari : Onuț, Brăneț și Tănasă. Dacă fostul atacant al Craiovei este în continuare suspendat, căpitanul Onuț ar putea lipsi de pe gazon o perioadă mai lungă, el nu a făcut niciun antrenament săptămâna aceasta și este exclus să fie refăcut pentru derby-ul Moldovei. În ceea ce-l privește pe portarul Brăneț, acesta ar putea fi totuși recuperat. "Brăneț nu s-a pregătit în această săptămână, însă noi sperăm să-și revină până duminică. De asemenea, așteptăm să primim în această săptămână «cartea verde» a ivorianului Lamine Diarrassouba, pentru a-l putea utiliza în meciul cu FC Vaslui", a declarat președintele clubului, Sorin Boca.

Publicat: 30 07. 2008, 16:28
Actualizat: 30 07. 2008, 16:37