Operația a reușit, pacientul e mort. Steaua a pus capac crizei de la Petrolul. „Lupii” riscă să redevină o echipă de pluton chiar în sezonul în care erau principalii favoriți la titlu

Redactor:
Robert ZANFIR
Operația a reușit, pacientul e mort. Steaua a pus capac crizei de la Petrolul.
  • Publicat:
  • Actualizat:

După două sezoane în care au terminat pe podium (locul 3 atât în 2012-2013, cât și în 2013-2014), Petrolul se anunța ca una dintre principalele candidate la câștigarea campionatului. Venirea lui Mutu (în iarnă) și aducerea lui Răzvan Lucescu pe banca ploieștenilor încă din sezonul trecut erau argumente suficiente pentru o echipă și așa înțesată de vedete. În plus, „lupii” sperau să profite de schimbările masive din Ghencea, campioana ultimelor două ediții, dar și de calificarea Astrei în premieră în cupele europene.

Rezultatul? După doar 8 etape scurse din actualul sezon, Petrolul este la 7 puncte în spatele liderului Steaua, Răzvan Lucescu a fost înlocuit cu Gheorghe Mulțescu, iar Mutu este deja cu bagajele făcute pentru India, unde va juca pentru Pune United, echipă la care ProSport a anunțat în exclusivitate că „decarul” Petrolului va evolua. În plus, la Ploiești se anunță remanieri masive ale lotului în iarnă, atunci când șefii speră să scape de jucătorii cu salarii mari.

Cu o singură victorie în ultimele șase meciuri, atât în Europa League, cât și în campionat, Petrolul avea nevoie de victorie ca de aer în derby-ul cu Steaua, pentru refacerera moralului și pentru a rămâne în trena liderului din Liga 1. „Vom muri cu ei de gât”, spunea Gigi Mulțescu la revenirea la banca ploieștenilor. Conștient de capitalul de simpatie pe care l-a căpătat în rândul suporterilor în sezonul 2011-2012, atunci când a salvat echipa de la retrogradare, Mulțescu a încercat să revină în forță în obiectiv, anunțat și acesta în momentul instalării pe banca echipei: „Obiectivul rămâne locul 1-2”. Fără Mutu și Hoban, plecați, fără Juan Albin, accidentat, și cu Teixeira suspendat, „lupii” au făcut cu greu față forței lui Keșeru și Compania. Învinși cu 3-2 chiar pe „Ilie Oană”, ploieștenii sunt acum la 7 puncte distanță de lider și obiectivul pare deja compromis, deși au trecut doar opt etape.

0-0 cu Rapid, 1-3 și 1-2 cu Dinamo Zagreb, 1-2 cu CFR Cluj, 1-1 la Pandurii Targu Jiu și 2-3 cu Steaua sunt ultimele rezultate ale Petrolului, între care s-a strecurat un singur succes, 2-0 la Craiova, cu CSU, înregistrat pe 24 august.

Primii care au sesizat pericolul ratării sezonului au fost suporterii. Fanii „lupilor galbeni” au luat cu asalt stadionul în meciul cu Steaua, și-au încurajat echipa, dar nu au uitat să transmită un mesaj conducerii: „Bornescu, Achim, Benga, Szukala, Romario, Renan, Mojica, Boudjemaa, Cristea, Hoban, Hamza, Bokila, Morar. Duși au fost cu toții, însă mereu o să răsune în capul vostru”, a fost bannerul afișat în galeria Petrolului (foto jos). Dar numele mai sus amintite nu sunt ultimele, vor exista cu siguranță alte plecări de la Petrolul, din cauza problemelor financiare ale echipei, unii jucători intrând în ultimele șase luni de contract în decembrie.


Contactat de ProSport, fostul jucător al Petrolului, Marius Maldărășanu, a preferat să nu „tranșeze” lupta la titlu, dar a sugerat că problemele financiare de la Petrolul ar putea afecta echipa

„Nu este nimic pierdut încă, chiar dacă s-au îndepărtat la șapte puncte de Steaua. La ce se întâmplă acolo, mă face să cred că sunt probleme cu banii. Am citit prin presă că de aceea s-a renunțat și la Lucescu, care avea un contract mare. Favorite sunt Steaua, CFR și Astra. CFR  a învins în două etape consecutive pe Petrolul și Astra, apoi a bătut la Galați. Păcat că s-a accidentat Deac”, ne-a declarat Măldărășanu


Patronul Dan Capră a simțit pericolul „derapajului”

Dan Capră anunța după eliminarea din Europa League că echipa se va concentra la lupta pentru titlu. Speranța patronului se îndrepta spre un rezultat bun la Târgu Jiu, meci în care Petrolul a reușit doar o remiză, 1-1. Rezultatul i-a fost fatal lui Răzvan Lucescu, care a fost anunțat de conducere că nu mai este antrenorul echipei. Ce a determinat totuși decizia drastică a lui Dan Capră. Acesta anunța la începutul lui septembrie trei victorii consecutive, care ar fi readus echipa în prim-planul Ligii 1: „Cu trei victorii în următoarele trei meciuri, Petrolul poate reveni pe primul loc al clasamentului. O să vedeți! Cu trei victorii în aceste jocuri revenim pe primul loc. Asta îmi doresc”, a declarat Dan Capră pentru Jurnalul Prahovean.

Între timp, neînțelegerile de la club au dus și la despărțirea de managerul Marius Nicolae, omul căruia chiar Dan Capră îi recunoștea meritele la echipă „Poate lumea nu știe, dar el este omul care i-a adus la Petrolul pe Pecanha, Cobrea, Bolboașă, Alcenat, Geraldo, Gerson, Satli, Fanchone, Teixeira, Priso, Nepomuceno,  Nkoyi, Albin, Pastorini și Gallegos! Asta ca să vorbim despre lotul actual”, spunea patronul pentru sursa citată. Cel mai probabil, de aici a plecat și nemulțumirea suporterilor, care au taxat politica clubului în privința jucătorilor de valoare, lăsați prea ușor să plece.

4 titluri are Petrolul Ploiesti în Liga 1, câștigate în 1930, 1958, 1959 și 1966

Statistica nu ține cu ploieștenii

Aflată pe locul șase în clasamentul Ligii 1″ href=”http://www.prosport.ro/clasament/”>clasamentul Ligii 1, la șapte puncte de liderul Steaua, Petrolul are șanse din ce în ce mai mici la titlu. Și nici statistica nu ține cu echipa prahoveană. În istoria campionatului românesc, nu a existat fost vreun caz similar cu cel al echipei ploieștene. Cea mai spectaculoasă revenire a fost in ediția 1971/72, pe cand Divizia A avea 16 echipe, iar regulamentul prevedea 2 puncte pentru victorie, când după etapa a 8-a, FC Argeș se afla pe locul 9, la cinci puncte în spatele liderului de moment UTA. La finalul sezonului, FC Argeș a câștigat titlul și UTA a fost pe locul 2. (Statistică: Răzvan Toma)

14 puncte din 24 posibile a câștigat Petrolul în primele 8 etape ale sezonului 2014-2015

„Aoleu, fraților, ăștia au înnebunit. E clar că nu se pricep la fotbal dacă l-au dat afară pe Răzvan. Cine vine? Mulțescu? Da… îl cunosc„,
Dumitru Dragomir, după demiterea lui Răzvan Lucescu, pe 16 septembrie

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×