OPINIE | „Boșii fotbalului românesc ar trebui să pornească o revoluție! Falimentul e aproape”. O propunere: modelul din tenis. Plus exemplul care umple Liga 1 de ridicol: „Mai mică decât media Thailandei!”

OPINIE |
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Răzvan Scarlat

Academica Clinceni a primit, săptămâna trecută, „verde” de la FRF și, în sezonul 2019-2020, va evolua în Liga 1. Un club apărut peste noapte, doar din ambiția unor persoane dornice să câștige rapid 2-3 milioane de euro, fără suporteri și stadion omologat pentru primul eșalon, are șansa să lupte cu FCSB, Dinamo sau CS U Craiova și să „omoare” spectacolul.

Asta în timp ce echipe precum Petrolul, Rapid, Universitatea Cluj, FC Argeș sau UTA Arad, care împreună au sute de mii de fani, sunt ignorate de FRF. Sunt de părere că boșii fotbalului din România ar trebui să pornească o revoluție din temelii. Și, astfel, să curețe prima ligă de echipe efemere, fără niciun fel de tradiție și, poate cel mai important, fără suporteri.

În apărarea lor, cluburile apărute peste noapte vor susține că au investit, că și-au câștigat dreptul să joace în Liga 1 pe teren. Este corect! Dar Federația trebuie să conștientizeze un lucru: fotbalul este al suporterilor! Nu aparține mafiei pariurilor, unor politicieni locali sau afaceriștilor obscuri interesați să promoveze doar pentru a-și umple buzunarele, grație drepturilor TV.

Concluzia este simplă: falimentul fotbalului românesc este aproape atât timp cât FRF nu va schimba regulamentele și va acorda licența unor echipe nule din toate punctele de vedere! Noua „revoluție” ar însemna ca echipe de tradiție precum Petrolul, U Cluj, Rapid, FC Argeș, UTA Arad, chiar și CSA-ul să primească invitații ca să joace în Liga 1. Poate pe modelul „wild-card-urilor” din tenis. Iar criteriile luate în calcul să aibă în vedere bugetul real, structura acționariatului, contractele ferme încheiate în prealabil cu sponsorii, baza sportivă, stadionul și numărul de suporteri.

Din păcate, Federația a acordat sau acordă, pe criterii mai mult decât îngăduitoare, licența unor grupări ca Fulgerul Bragadiru, CS Otopeni, Victoria Brănești, Concordia Chiajna și, mai nou, Academica Clinceni! Cluburi care la partidele considerate pe teren propriu nu au adunat mai mult de 100 de spectatori. Cert este că FRF repetă, succesiv, această greșeală. Acordă licența unor cluburi fantomă și dominate de interese politice, care intră în Liga 1 Betano datorită sprijinului primăriilor și care nu au un buget cert. Asta în timp ce echipe susținute de sponsori puternici, vezi cazul VEOLIA la Petrolul, grupare cu stadion de cinci stele, cu suporteri, cu lot, etc. nu are loc în primul eșalon. Eșecul lupilor galbeni din acest sezon poate avea efecte și la nivel de sponsori. Circulă din ce în ce mai multe informații potrivit cărora finanțatorul principal al echipei s-ar retrage după ce obiectivul de calificare în Liga 1 Betano a fost ratat. Dacă această situație se confirmă, Petrolul va pierde o finanțare de peste 1 milion de euro, iar soarta clubului va fi pecetluită.

Concordia Chiajna a retrogradat, iar fanii au jubilat, mulțumiți că nu vor mai auzi de echipa ilfoveană în Liga 1. Bucuria a durat puțin! Pentru că FRF a „lovit” din nou și a acordat licența Academicii Clinceni, o echipă fără stadion, fani și tradiție. Apărută în peisaj doar din dorința unor personaje cu interese obscure.

Toate aceste lucruri alimentează ideea că mafia pariurilor ar avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc! Astfel este greu de înțeles cum echipe efemere, care au în plan doar să evolueze un campionat, primesc licența. Intră în Liga 1, încasează bani frumoși din drepturile TV, dacă au noroc rezistă doi, trei ani în primul eșalon, iar după retrogradare se desființează.

În mod logic, FRF ar trebui să ia atitudine. Oare oficialii Federației sunt mulțumiți când asistă la o partidă gen HermannstadtDunărea Călărași sau Concordia – Voluntari cu 50 de fani în tribune? Se pare că da! Sponsorii cu siguranță nu sunt, dovadă că nu se înghesuie să susțină fotbalul.

Dacă Petrolul, Rapid, U Cluj, FC Argeș sau UTA ar ajunge acolo unde le este locul, am avea la disputele dintre ele o medie de 20.000 de spectatori! Indiferent că duelurile s-ar disputa în play-out! Am scăpa, astfel, de asistențele penibile care au existat în sezonul din Liga 1 care urmează, oficial, să se încheie. FRF, trebuie o revoluție, schimbarea regulamentelor, altfel fotbalul românesc va intra în faliment!

Îi reamintim Federației un singur lucru: media Ligii 1, în intervalul 2013-2018, este de doar 3.510 suporteri, mai mică decât a Thailandei (5.180) sau a eșalonului patru din Anglia (4.630)! Jenant! În contrast, în Liga a 2-a, Petrolul sau „U” Cluj au înregistrat și vârfuri de asistență la meciurile disputate acasă de… 10.000 de spectatori.
 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×