După scandalul de la meciul cu Astra, Devis Mangia le pretinde oltenilor să-și schimbe mentalitatea. Invocă faptul că la Craiova nu s-a câștigat nimic de peste 20 de ani până să apară el. Ca un Mesia. Poate nu știe că oltenii i-au înjurat și pe ai lor când nu au mai avut rezultate, iar cu veneticii sunt primitori atâta timp cât nu-i calcă pe bătături.
E adevărat, italianul a avut ceva rezultate, dar i s-a pus totul la dispoziție. Nu că n-ar fi normal, dar niciunul dintre predecesorii săi nici măcar nu a visat la condițiile de care beneficiază italianul și cohorta lui de compatrioți din staff. Fiindcă e de departe cel mai stufos staff din istoria fotbalului românesc.
Ce are la dispoziție Mangia? Stadion ultramodern, multiple variante de terenuri de antrenament impecabile, cel mai bun lot al Craiovei din ultimele două decenii, iar transportul cu avionul mai are să fie făcut și de la Craiova la Slatina, fiindcă, în rest, băieții lui Mangia nu mai intră în autocar decât de la aeroport la hotel (mai degrabă preferă trenul, deși, de fiecare dată, s-au întors cu trei „boabe” de la rivalele din București).
Ori Mulțescu, care a calificat Craiova în cupele europene după 17 ani, abia apuca să programeze un antrenament, între un drum la Pitești sau unul la Severin (pentru meciurile de acasă!), ca să nu mai punem la socoteală celelalte deplasări, de obicei făcute cu autocarul. Lui „Smurd” nu i-a plecat numai un Mitriță pe final de sezon, ci a pierdut pe nepusă masă un cvartet de titulari: Vătăjelu-Madson-Acka-Rocha.
Cârțu și Săndoi ajunseseră la 19 meciuri fără eșec în campionat cu Târnăcop și Achim, chunuindu-se să-i aducă pe Mateiu, Bancu sau Băluță la anvergura de acum, antrenându-i prin hârtoape pe la Ișalnița, Podari și alte localități limitrofe Craiovei, jucând meciurile printre gradenele de pe „Extensiv”, unde lumea evita wc-urile ecologice și scaunele amplasate prin buruieni, nu se înghesuia ca pe OZN-ul de azi.
Cu Devis Mangia pe bancă, Bănia a scăpat de câteva complexe (podium, trofeu, victorie cu FCSB), dar a scris și câteva pagini rușinoase, precum eșecurile umilitoare cu FCSB, 2-5 la Severin, și cu Dinamo, acel 0-3 în cel mai prost sezon din istoria „câinilor”.
Și mai e ceva. Mangia este criticat vehement pe la orice colț de foștii fotbaliști ai Craiovei, care spun că italianul este o mare păcăleală. Și nu de unii, ci de toți, începând cu „Maximii”, și nu de azi, ci de mult timp. Critica însă rămâne la colțuri, nimeni nu are curajul să-l înfiereze public pe italian. Unii se tem să nu-l supere pe patronul Rotaru, care-i dă credit necondiționat lui Mangia, alții vor să nu tensioneze atmosfera, alții se tem să spună ce cred pentru că pe italian îl susțin totuși rezultatele.
Rocha a plătit fiindcă Rotaru a refuzat să plătească
Trecând la mustrarea suporterilor de către Mangia… Când ai parte de mii de fani în deplasare, de zeci de mii pe teren propriu meci de meci, de sute de fani care te petrec la gară la o deplasare, ei bine, există și reversul medaliei. „It comes with the territory”, cum ar zice noii colegi ai lui Mitriță.
Oltenii sunt ca napoletanii. La Craiova nu erupe Vezuviul, dar se învolburează Jiul până când și Dunărea pare un pârâiaș. Dacă lui Mangia nu-i place la Napoli, atunci poate oricând să plece la Parma, Piacenza, unde mentalitatea este alta, într-adevăr, precum și atmosfera.
La Giurgiu e liniște, la CFR la fel, la Viitorul nu mai vorbim, unde patronul este și antrenor. Da, la Craiova există posibilitatea să te fluiere la orice pasă greșită, există mari șanse să se penalizeze două eșecuri la rând, există riscul să se ia în colimator anumiți jucători. Și s-au întâmplat și lucruri mult mai grave…
Nuno Rocha nu a fost huiduit numai pentru că a jucat prost sau pentru că a făcut anumite gesturi nepotrivite către public în alte partide, ori pentru modul cum a dezertat acum doi ani, când echipa avea mare nevoie de el de în lupta pentru trofee, pe final de sezon. Rocha nu a plătit numai pentru aceste lucruri în meciul cu Astra, el a plătit pentru că lumea l-a văzut pe locul lui Mitriță, publicul a văzut o „ciorbă reîncălzită” în poziția celui mai bun jucător din România. Rocha a plătit, fiindcă Rotaru a refuzat să plătească. A încasat 7,5 milioane de euro și a achitat 150.000 de euro, pe Fortes.
Fanii olteni încă nu pot crede că s-a încheiat perioada de mercato și nu a fost transferat un jucător măcar apropiat ca stil de Mitriță, un fotbalist care să le satisfacă nevoia de spectacol, care de multe ori la olteni este una mai mare decât nevoia de rezultate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER