Opt suporteri ai echipei de fotbal FC CFR 1907 Cluj-Napoca au, în prezent, interdicție de a participa la competiții sportive, în urma unor incidente de pe parcursul ediției 2009-2010 a Campionatului Național
Conform unui comunicat de presă transmis joi de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca, opt suporteri ai CFR Cluj vor urmări meciurile echipei favorite la televizor după ce, pe parcursul ediției 2009-2010 a Campionatului Național de Fotbal, au primit interdicție de a participa la meciuri.
„Motivele pentru care cei opt suporteri au primit această sancțiune contravențională complementară le-au reprezentat săvârșirea următoarelor fapte: amenințarea cu acte de violență a reprezentanților firmei de pază și aruncarea cu obiecte înspre suprafața de joc”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, pentru evitarea luării pe viitor a unor astfel de măsuri, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă spectatorilor să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locurile de desfășurare a competițiilor sportive, în apropierea și în interiorul stadioanelor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER