Aflată pe ultimul loc în Liga 1, conducerea clubului Universitatea Cluj a trecut la măsuri extreme. În această dimineață opt jucători au fost anunțați că nu mai fac parte din lotul echipei antrenate de Ionel Ganea.
Conform City News, cei opt sunt: Raul Ciupe, Emil Ninu, Lucian Turcu, Roy Odiaka, Stuart van Doten, Adi Popa II, Dan Săndulescu și Cristian Mureșan.
„Mi-au reziliat contractul unilateral, la fel au făcut-o și în cazul celorlalți. Mi-au spus că nu am avut prestații bune, că nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor, de aceea au decis să renunțe la serviciile mele. Este o nedreptate și voi depune memoriu la comisii, pentru că nu e normal să se întâmple așa ceva. Am vorbit și cu alți colegi aflați în aceeași situație și am stabilit că vom merge și la TAS dacă e nevoie”, a declarat pentru Citynews.ro unul dintre fotbaliști, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER