Oră de Ligă, prețuri de criză!** Dinamo va juca „acasă” două meciuri consecutive, cu „U” și CFR Cluj, ambele de la ora 21:45! Cine plătește 8 lei le vede pe amândouă
Pe 2 și 5 mai, în „Ștefan cel Mare” vor veni să joace cele două echipe clujene, Universitatea și CFR, iar șefii dinamoviști fac tot posibilul să-i atragă pe fani la stadion. Astfel, cei care-și vor cumpăra tichete pentru ambele meciuri vor beneficia de reducere.
Oficialii lui Dinamo vor ca următoarele două meciuri din „Groapă” să se dispute cu tribunele pline, chiar dacă în ambele cazuri ora de start este târzie, 21:45. Cum partidele cu Universitatea și CFR Cluj pot fi decisive în lupta pentru titlu, fanii sunt ademeniți cu reduceri la pachetele de două bilete. Astfel, dacă un singur tichet la peluză costă 5 lei, cine merge la ambele meciuri va beneficia de 20 la sută reducere, în timp ce suporterii care optează pentru tribuna a doua vor achita cu un sfert mai puțin din valoarea cumulată a două bilete.