Stadionul Steaua își deschide porțile, sâmbătă, 1 septembrie, între orele 10:00 – 16:00, pentru un ultim eveniment de rămas-bun, dedicat celor cu suflet roș-albastru.
Potrivit unui comunicat al clubului Steaua, sunt așteptați steliștii de peste tot, din Capitală, din țară sau din afara granițelor, pentru a-și lua adio de la stadionul care a găzduit cea mai performantă echipă din fotbalul românesc. Suporterii vor putea vedea, pentru ultima dată, terenul pe care au călcat glorii și alți zeci de foști fotbaliști care au scris istoria roș-albastră. Cei prezenți vor putea simți ultimele zvâcniri ale unei arene emblematice, care a fost martora celor mai mari reușite ale celor numiți, odată, „viteziștii”.
„Pentru că este o zi memorabilă, am pregătit surprize suporterilor steliști, vor fi pregătite cutii cu brazde din gazonul pe care au călcat jucători de suflet, prioritate pentru aceste mici amintiri având abonații la meciurile de fotbal ale echipei noastre”, se mai arată în comunicatul clubului condus de Cristian Petrea. Acest eveniment se va desfășura pe gazonul stadionului. Este interzis accesul cu materiale pirotehnice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER