Oțelul a oficializat demiterea antrenorului Michael Weiss
Victoria din partida cu Rapid, de acum două etape, n-a însemnat decât prelungirea agoniei Oțelului în mandatul lui Michael Weiss. A urmat înfrângerea de luni seară, din deplasare, cu CS „U” Craiova, care a însemnat sfârșitul antrenorului german la conducerea tehnică a echipei gălățene.
Cei din conducere au decis schimbarea acestuia, dezamăgiți de rezultate și jocul slab al echipei: „Conducerea Clubului Oțelul Galați se declară extrem de îngrijorată de bilanțul Echipei după primele șapte etape ale Campionatului Național Liga I și anunță că se desparte de antrenorul principal Hans Michael Weiss. Clubul nostru îi mulțumește domnului Weiss pentru munca depusă în cele aproape trei luni petrecute pe banca Echipei Oțelul Galați, într-o perioadă plină de provocări financiare și sportive. În același timp însă, conducerea Clubului își reafirmă angajamentul de a depune toate eforturile necesare atingerii obiectivului sportiv asumat, respectiv evitarea retrogradării.În momentul de față, oficialii Clubului caută cea mai bună soluție pentru banca tehnică a Echipei Oțelul Galați. Între timp, antrenamentele sunt conduse de Steffen Menze și Daniel Florea.”
În paralel cu negocierile purtate cu Weiss, cei din conducerea clubului gălățean caută un înlocuitor al acestuia, unul dintre cei doriți fiind Liviu Ciubotariu, care a confirmat că a fost contactat de cei din cadrul clubului gălățean, dar a declinat oferta acestora.
Altfel, la antrenamentul de miercuri seară a participat și mijlocașul Florin Cernat, curtat insistent de managerul sportiv Ovidiu Burcă pentru a reveni la Oțelul.