Șoc ieri la Comisia de Apel. Forul federal a hotărât ca meciul dintre Oțelul și FC Vaslui (1-1 pe teren) să fie omologat cu 3-0 în favoarea vasluienilor. Motivul e folosirea de către gălățeni a „suspendaților“ Paraschiv și Szekely.
Pe 5 martie, Comisia de Disciplină i-a sancționat pe cei doi fotbaliști cu câte două etape de suspendare. Deși conform Regulamentului Disciplinar, „se poate introduce un apel, cu excepția cazului în care sancțiunea pronunțată este o suspendare de până la două meciuri inclusive”, „oțelarii“ au făcut-o. Pe 13 martie, Comisia de Apel a judecat speța și le-a redus pedeapsa la o etapă, astfel cei doi având drept de joc la meciul cu FC Vaslui.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a intervenit și a solicitat Comisiei de Apel rejudecarea cazurilor celor doi jucători, deoarece, în opinia sa, a fost luată o decizie neregulamentară. Șeful comisiei, Mugur Filipescu, a refuzat și și-a înaintat demisia. Ulterior, Sandu a demis întreaga Comisie.
Vasluiul are acum două puncte avans
Ieri, Comisia de Apel condusă de Doru Viorel Ursu a decis să desființeze hotărârea primei instanțe și să admită contestația clubului vasluian, considerând că Oțelul trebuia să aștepte ca decizia primei instanțe să devină definitivă, adică neatacabilă, să fi așteptat cinci zile și abia apoi să îi folosească pe cei doi jucători. În urma acestui rezultat, important pentru stabilirea reprezentantei României în Cupa UEFA-Intertoto, FC Vaslui a trecut pe locul șapte (care duce în Intertoto), cu 47 de puncte, având cu două puncte mai mult decât Oțelul, înaintea ultimei etape. Grigoraș: „Să se împuște!”
Antrenorul Oțelului, Petre Grigoraș, era ieri bulversat. ,,Cei din Comisie ar trebui să se pună în șir și unul să-i împuște! Mi-au distrus echipa”. Nici președintele Marius Stan nu și-a revenit din șoc: „Este incredibil. Așa ceva chiar nu puteam să îmi închipui. Vom face, evident, memoriu la CAF și la Lausanne, pentru că ni s-ar face o mare nedreptate să se păstreze acest 0-3 aberant. Jucătorii sunt distruși, cu moralul la pământ, după ce au aflat această decizie”, a spus Stan.
Porumboiu: „Dreptate, dar târziu”
Adrian Porumboiu, finanțatorul echipei vasluiene, nu era extaziat: „S-a luat o decizie dreaptă. Dar vine târziu. Schimbă clasamentul radical, dar acesta trebuia să se modifice mai de mult și dacă noi aveam cele două puncte care în mod neregulamentar nu au fost acordate la timpul respectiv, erau altele datele problemei. Acum, doar mă încearcă un sentiment amestecat. Și după nu știu câte etape e târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată“, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro. "Aș fi dispus să rejucăm meciul cu Oțelul și să se decidă pe teren cine merge în Intertoto" – Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER