Echipa Oțelul Galați a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-0), formația Astra Ploiești, în ultimul meci al etapei a XV-a din Liga I.
Gazdele au marcat prin Ibeh ’19, Pena ’80 și Iorga ’90+1, iar oaspeții au punctat prin Ganea ’76 și Seto ’82.
În minutul 19, Gabriel Viglianti a centrat de pe partea dreaptă, iar Ibeh a preluat și a șutat calm, de la 8 metri, pe lângă un fundaș advers, deschizând scorul.
Jucătorul formației Astra, Liviu Ganea, a egalat în minutul 76, scor 1-1, cu un șut plasat, de la peste 25 de metri.
Patru minute mai târziu, Marius Pena a împins mingea în poartă de la un metru, după o pasă venită din partea stângă de la Giurgiu, și a readus Oțelul în avantaj, scor 2-1.
Japonezul Seto a egalat în minutul 82, trimițând mingea în poartă de la doi metri, după un corner la care Miranda a reluat cu capul spre poartă iar Baotic a respins slab.
Punctul victoriei s-a marcat în primul minut de prelungire. Ibeh a centrat de pe partea stângă, balonul a ajuns la Iorga, care l-a driblat pe Crăciun și a trimis mingea, de la 10 metri, în poarta apărată de Miron.
Oțelul Galați: 1. Baotic – 3. Râpă, 18. Costin, 16. Sârghi, 23. Sălăgeanu – 37. Viglianti (10. Mojsov ’72), 29. Giurgiu – 7. Iorga, 15. Ibeh, 6. Pătraș (14. Ilie ’65) – 9. Axente (27. Pena ’79)
Antrenor: Dorinel Munteanu.
Astra Ploiești: 82. Miron – 4. Mihalache, 5. Rohat, 3. Oprsal, 25. Crăciun – 14. Păun (9. Djokic ’78), 7. Paulinho, 8. Seto, 16. Gheorghe – 11.Miranda, 19. Ganea.
Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonașe galbene: Viglianti ’12, Giurgiu ’58, Iorga ’68, Râpă ’77 / Crăciun ’56, Miranda ’64, Djokic ’90+2
Arbitri: Augustus Constantin (centru) – Sebastian Gheorghe, Sebastian Stoianof (asistenți) – Ciprian Amarandei (rezervă)
Observatori: Tudor Constantinescu, Pavel Peniu.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT OȚELUL-ASTRA
Partida a fost programată inițial vineri, dar a fost amânată de LPF pentru astăzi, după ce un jucător al formației ploieștene, Abel Valdez, a fost diagnosticat cu gripă nouă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER