Cei de la Oțelul au așteptat ieri măcar o parte din salariile restante de trei luni și desprinderea la patru puncte de primul loc retrogradabil, dar au încheiat ziua în pagubă, fără bani și fără pincte. Cu multe schimbări în „11″-le obișnuit, forțate de suspendari, marea noutate reprezentând-o folosirea mijlocașului Filip în premieră ca fundaș dreapta, Oțelul a început cu mult sub ce arătase în precedentele trei partide din acest an, departe de echipa compactă și exactă ce bătuse Pandurii, chinuise Petrolul și învinsese la Brașov.
Chiar și așa, gălățenii au avut două șanse uriașe de a deschide scorul, ambele prin Astafei, care mai întâi (10”) a reluat în bara transversală centrarea lui Cooper, iar apoi a irosit un penalti (17”) obținut de Giurgiu: șut pe centrul porții, scos ușor de portarul Calancea. Au urmat momente de fotbal împleticit, din care au scos maxim oaspeții, care au deschis scorul cu un minut înainte de pauză la prima lor ocazie, Cânu împingând în plasă, cu capul din doi metri, o centrare venită dintr-un corner.
Oțelul a avut mai multă agresivitate după reluare, a forțat cu fundașii la centrul terenului și a avut o șansă imensă de egalare prin Tudorie (55”), care a rămas singur cu portarul printr-o preluare superbă dar Calancea i-a refuzat golul – cadou pentru aniversarea majoratului, de miercuri.
În rest, nemțenii s-au retras apărându-și avantajul, au absorbit fără probleme majore presiunea gazdelor și au fost foarte aproape de a marca din nou, la două contraatacuri, prin Golubovici (73”), care a ajuns o fracțiune de secundă prea târziu la centrarea lui Marc, și prin Constantinescu (82”), scăpat singur de pe la centrul terenului, oprit de reflexul lui Goicoechea.
Echipele de start:
Oțelul: Goicoechea – D. Popescu, Prestia, Sipovic, Filip – Fl. Lovin, A. Cooper, Giurgiu – Astafei, Tudorie, Băjenaru
Rezerve: Abraham, Sg. Costin, Mișelaricu, Zaharia, Gavrilă, Sevilliano, Bernardo
Ceahlăul: Calancea – Dumitraș, Cânu, Marc, Slavickas – Garcia – Onciu, A. Gheorghiu, Achim, Chitoșcă – Golubovic
Rezerve: Jovic, Cazan, Ichim, Jula, Rusu, Constantinescu, Popadiuc
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI