Oțelul crede că poate puncta la Ploiești. Selymes: „Suntem în creștere din toate punctele de vedere”
Cu doar șase puncte adunate în 12 etape, cei de la Oțelul nu mai au de ales. Cursa pentru evitarea retrogradării a devenit una contratimp și sunt nevoiți să scoată puncte din orice meci, chiar și de pe terenul unor adversari redutabili, care trag la locurile de podium. O astfel de dispută este programată astăzi, în deplasare, de la ora 18:30, cu Petrolul Ploiești, formație cu pretenții chiar la câștigarea campionatului.
Conducerea echipei gălățene mizează pe un moral în creștere, alimentat de jocul bun făcut în ultimul meci, cel cu Pandurii, din „Cupa României”, în care Oțelul a condus până în minutul 88 și și-a creat multe ocazii de gol.
Antrenorul Tibor Selymes consideră că o condiție obligatorie pentru a puncta în clasament în acest meci este ca jucătorii săi să aibă încredere că pot reuși. „S-a văzut că suntem pe un drum bun, trebuie să învățăm din meciul cu Pandurii. În momentul de față, trebuie să eliminăm greșelile și putem să strângem puncte multe și până la finalul turului. Echipa nu este sută la sută ca potențial, dar suntem în creștere din toate punctele de vedere. Au fost trei zile pentru a ne reveni fizic și psihic pentru partida cu Petrolul, una foarte dificilă. Dacă jucăm cu încrederea din jocul de Cupă, avem șanse să facem un meci foarte bun și să scoatem maximum de puncte. Dar trebuie să jucăm în maniera din Cupă și să ne eliminăm greșelile. La Petrolul, dacă ai două-trei ocazii, trebuie să le fructifici. Și dacă nu ai, tot trebuie să dai gol”, a declarat Selymes.
Jocul cu Pandurii l-a încărcat cu optimism și pe team managerul Cristian Munteanu. „A fost cel mai bun meci al Oțelului de când sunt eu aici. Le-am transmis jucătorilor, după meci, că dacă vor juca cu aceeași atitudine este imposibil să retrogradăm din Liga I. Au arătat dorință și calitate, asta trebuie să vedem și la Ploiești, pentru a obține un rezultat bun”, a declarat Munteanu.
Partida Petrolul Ploiești – Oțelul Galați, din cadrul etapei a 13-a din Liga 1, este programată de la ora 18.30, urmând să fie televizată de postul Look Plus.