Prima repriză a partidei de la Galați a început încrâncenat, cu un ușor forcing al oțelarilor, după care timp de 20 de minute s-a jucat doar la centrul terenului.
Dedu a spart monotonia și a deschis balul cu o reluare simplă, la colțul lung, din 6 metri (21).
CLICK AICI pentru a urmări comentariul LIVE TEXT al partidei!
Din acel moment jocul a devenit cursiv, ocaziile de gol alternând la cele două porți.
Și tocmai când brașovenii lăsau impresia că stăpânesc jocul, Viglianti scote din "joben" o execuție de zile mari, lob peste Stelea, de la 20 de metri.
1-1 la pauză și se profilează cel de-al optulea rezultat de egalitate pentru trupa lui Răzvan Lucescu.
Repriza secundă a partidei de la Galați nu a continuat în același ton cu prima parte.
Fazele de poartă s-au rărit, dar a crescut intensitatea duelurilor. Brașovenii au căutat să pună capăt celor șapte egaluri consecutive și au fost mai prezenți în atac, dar Ilyes, în două rânduri n-a izbutit să-l învingă pe bravul Kolev. (63, 81).
Și cum ocaziile se răzbună mai mereu, Viglianti a izbutit "dubla", reușind să înscrie, simplu, cu latul din mijlocul a doi fundași brașoveni, la o gafă a lui Cristi Ionescu (75).
În minutele de prelungire, Kolev a avut o intervenție miraculoasă la șutul lui Ilyes de la 20 de metri, iar tabela a rămas nemodificată.
Oțelul învinge cu 2-1, iar brașovenii au întrerupt seria celor 7 egaluri consecutive, într-un mod nefericit.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER