Oțelul, în al 9-lea cer: **”Bucuria e mare, după 4 etape n-am luat gol”

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat că Oțelul Galați a
obținut trei puncte meritate în meciul cu FCM Târgu Mureș, câștigat
cu scorul de 1-0, în etapa a IV-a a Ligii I.

Sunt mulțumit pentru victorie, am obținut trei puncte
meritate. Am avut câteva probleme la construcție în fața unei
echipe care aglomerează jocul, dar și așa ne-am creat multe ocazii
de a marca. Până la urmă am marcat o singură dată, dar a fost un
gol de trei puncte. Felicit echipa pentru efortul făcut pe o
căldură insuportabilă
„, a afirmat Munteanu.

Directorul general al Oțelului, Marius Stan, s-a declarat
fericit pentru cele trei puncte „esențiale” pentru gălățeni:
Nu ne-a fost ușor, dar sunt fericit că am luat trei puncte
esențiale pentru noi. Victoria e una fără dubii, iar bucuria e și
mai mare că după patru etape n-am luat încă gol. Căldura a fost un
adversar important, dar se pare că ne priesc jocurile pe căldură
excesivă
„.

Autorul unicului gol, Liviu Antal, speră să continue să marcheze
de cât mai mulet ori. „Mă bucur că am revenit după o
accidentare cu gol, sper ca acesta să aducă și altele. Am avut
emoții când am bătut penaltiul pentru că am făcut-o împotriva
echipei de unde am venit la Oțelul
„, a subliniat
Antal.

sursa: Mediafax

Publicat: 16 08. 2010, 21:49
Actualizat: 16 08. 2010, 22:18