Oțelul are un start de sezon extrem de slab (0-4 pe terenul lui Dinamo) și se înscrie încă din prima etapă pe lista echipelor care se vor bate pentru evitarea retrogradării. Antrenorul gălățenilor nu își face însă griji și spune că nu ar trebui făcută o tragedie
„Nu aș vrea să spun că nu sunt probleme, dar trebuie să recunosc că avem multe de învățat. Cred că meciul ăsta a fost un meci de pregătire pentru sâmbătă. Va fi un meci diferit. Nu este o tragedie, totul s-a întâmplat pe terenul lui Dinamo. Vor fi schimbări până la meciul următor. Ar fi o mare greșeală dacă ne-am îndoi de acești jucători, s-au văzut și lucruri bune la jucătorii mei”, a declarat Weiss la LookPlus.
Dinamo București a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), pe Oțelul Galați, în ultimul meci al primei etape a sezonului 2014-2015 al Ligii I.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Elton ’24 și Bilinski ’28 din penalti, ’47, ’67.
Dinamo București: Samoilă – Fai, Durimel, Ad. Popa II, Grecu – Boubacar, Elton (C. Matei ’64) – Rotariu (Filip ’81), Bărboianu, V. Lazăr – Bilinski (Lemac ’72). Antrenor: Flavius Stoican.
Oțelul Galați: Vlăsie – Cojoc (Măruș ’71), Mișelăricu, Sipovici, Murgoci – V. Gheorghe, Karlik – Avdici, Onwuachi, Al. Zaharia – Cr. Cristea (Ciftci ’75). Antrenor: Michael Weiss.
Cartonașe galbene: Grecu ’31, Ad. Popa II ’43, Elton ’45, Bilinski ’54 / Mișelăricu ’27.
Arbitri: Sebastian Colțescu (central) – Mircea Grigoriu, Marius Nicoară (asistenți) – Adrian Illyeș (rezervă).
Observatori: Mircea Călin, Augustus Constantin.
La partida din Șoseaua Ștefan cel Mare au asistat 7.163 de spectatori, dintre care de 30 de fani gălățeni. Suporterii dinamoviști de la Peluza Cătălin Hâldan au afișat un banner pe care era scris: „Vrem de astăzi să faceți primul pas, arătați că spiritul lui Dinamo a rămas”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER