Surse din cadrul clubului au confirmat pentru www.prosport.ro că s-a ajuns la un acord verbal cu portarul Martin Dubravka, de la MSK Zilina. Slovacul, în vârstă de 24 de ani, a intrat în ultimele șase luni de contract cu Zilina și pentru că nu și-a prelungit angajamentul a fost doar rezervă la ultimele trei partide ale actualului său club. Zilina trece prin momente dificile în Slovacia, fosta campioană (ultima oară în sezonul 2011-2012) ajungând pe locul zece din 12 echipe.
A apărat în 2010-2011 în Ligă
Dubravka are în CV o convocare la reprezentativa Slovaciei, chiar într-un meci de la recentele preliminarii pentru Campionatul Mondial, când a prins lotul pentru o partidă a selecționatei țării sale contra Letoniei. Portarul dorit de Oțelul a crescut la Zilina și a jucat până acum în cariera sa doar la MSK, din 2008 până în prezent. În trecut a fost convocat la reprezentativele de juniori Under 19 și tineret ale Slovaciei. A câștigat de două ori titlul de campion cu echipa sa, MSK Zilina, în 2009-2010 și în 2011-2012, plus o Cupă a Slovaciei în 2011-2012. De asemenea, Dubravka, un portar ce are o înălțime de 1,94 m, are și 22 de partide în cupele europene, printre care și șase partide în grupele Ligii Campionilor. În 2010-2011, Zilina a încheiat pe ultimul loc în grupă, după Chelsea, Marseille și Spartak Moscova.
Altfel, Oțelul se va reuni luni, 13 ianuarie, de la ora 10.00, la stadionul „Oțelul”. Gălățenii vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizată în Spania, la Marbella, între 23 ianuarie și 13 februarie. Primul meci din Liga I este programat pe 22 februarie, atunci când Oțelul va juca pe teren propriu cu Pandurii Tg. Jiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER