Dinamo merge sâmbătă la Galați, iar Andone crede că Torje și ai lui îi pot depăși pe moldoveni până la finalul sezonului. Ando spune că Oțelul este mult mai ofensivă decât în tur: „Nu au jucători extraordinari, au o echipă extraordinară”
„În acest an am văzut stadionul arhiplin la Galați, va fi o atmosferă care îi va mobiliza și pe băieții noștri. Va fi o săptămână grea cu trei deplasări într-o săptămână. Este pentru prima dată în cariera mea când am parte de așa ceva”, a declarat Andone la conferința de presă de azi
„Nu au jucători excepționali”
„În tur am pierdut pe greșelile noastre. Atunci jucam foarte deschis și ne-au surprins pe contraatac. Oțelul a fost un lider corect, care a muncit foarte mult. Nu au avut jucători excepționali, ci o echipă excepțională care a muncit mult. Se vor mobiliza pentru că este șansa lor. Ca să îi putem prinde, va trebui să câștigăm. Am fost în Ghencea și am văzut că Oțelul este mult mai ofensivă decât în tur. Va fi un meci destul de strâns. Depinde cât de mult vor risca și ei. Depinde ce îmi propun și eu. Poate voi câștiga pe atac sau poate mă voi închide și voi juca la 0-0”, mai spune Ando
„Cupa este un obiectiv mai realizabil decât titlul”
„Va fi o etapă foarte importantă. Depinde ce fac cele trei echipe din fața noastră. Cine va pierde, va trece pe locul trei. Cupa este un obiectiv mai realizabil decât titlul. Derby-ul cu Steaua este tratat într-un mod special, dar mai sunt două partide până la acest meci”, a mai declarat antrenorul câinilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER