Oțelul pleacă în SUA!

Liderul campionatului a primit zilele trecute o invitație
inedită. Astfel, este foarte probabil ca, după Revelion, Oțelul
Galați să efectueze un turneu în SUA, acolo unde doar naționala
României a mai jucat de-a lungul timpului.

Cartierul general al echipei gălățene ar urma să fie stabilit la
Detroit.

„Nu e nimic concret deocamdată. Nu avem detalii gen adversarii sau
câte meciuri am juca. Săptămâna viitoare vom afla cu certitudine
dacă mergem sau nu. Dacă nu, vom efectua cantonamentul de iarnă în
destinațiile uzuale, adică Cipru, Antalya sau Israel”, ne-a spus
președintele liderului, Marius Stan.

Publicat: 20 11. 2010, 02:35
Actualizat: 20 11. 2010, 02:36