Oțelul s-a răzbunat pe „Steluța”

Jucătorii celor două echipe au intrat în meci apatici și fără chef de fotbal.

După o luptă surdă la mijlocul terenului, elevii lui Grigoraș și-au amintit în minutul 29 că formează una din echipele frumoase ale Ligii I și au desenat o fază de fotbal spectacol, finalizată cu gol, printr-un voleu din careu, marca Jula. Deac și Stan puteau da lovitura de grație, însă șansa a fost de partea buzoienilor (30).

 Până la pauză, gazdele au amenințat o singură dată poarta lui Kolev prin Claudiu Ionescu (39), dar nici el nu a putut redresa o corabie intrată în vâltoarea retrogradării.

Gloria a revenit de la cabine dispusă la riscuri, însă Jula a marcat cu o lovitură de cap pentru 0-2 și meciul era aproape decis.

Pe fondul ratărilor gazdelor (Nunes, singur cu portarul și Lițu, cu poarta goală din pasa lui Ionescu), „oțelarii“ au dat lovitura, Viglianti și Jula răsucind cuțitul în rana deschisă a buzoienilor și pecetluind un 4-0 usturător. Pe Gloria o așteaptă vremuri grele, Liga a II-a rânjindu-i diabolic din spatele celor trei etape care au mai rămas de jucat.


Mi-era foarte frică de acest meci. Eram mulțumit și cu un egal, dar a ieșit mult mai bine decât mă așteptam
– Petre Grigoraș, antrenor Oțelul

Publicat: 23 04. 2008, 22:44