Oțelul s-a răzgândit! **Nu-l mai vrea pe Mindileac

Rămasă fără portar titular, după ce Stoian Kolev a „dezertat”,
formația Oțelul e în continuare în căutare de soluții pentru a
acoperi postul de apărător al buturilor gălățene. Deși Marius
Mindileac s-a aflat pe lista de achiziții din această iarnă a
„oțelarilor”, portarul de la FCM Dunărea Galați nu va mai face
trecerea la trupa condusă de Dorinel Munteanu.

Conducerea Oțelului a decis să renunțe la goalkeeperul în vârstă
de 31 de ani, precizând că, deși acesta corespundea cerințelor
clubului, pe lista priorităților se află acum alți jucători,
printre care și un portar care face parte din lotul unei echipe
naționale calificate la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

„Mindileac este un fotbalist bun, dar ne-am orientat pe
alte piste. Vom aduce un goalkeeper de valoare, face parte din
lotul unei echipe calificate la CM din Africa de Sud”
, a
comentat Marius Stan.



Publicat: 30 12. 2009, 13:15
Actualizat: 30 12. 2009, 13:19