Oțelul supraviețuiește după cel mai rapid gol al campionatului!** „Vrem să legăm trei victorii”

Oțelul a trecut peste cel mai rapid gol al campionatului, marcat
de Alexandru Păcurar în secunda 30! Eroul meciului a fost
Paraschiv, care cu două goluri a reușit să întoarcă soarta
meciului. Paraschiv nu se gândește la națională, dar vrea trei
victorii consecutive pentru Galați.

„Nu cred că e vorba de o formă de echipa națională pentru mine
aici, e important doar faptul că am reușit să înscriu și să ies
dintr-o perioadă mai puțin bună a jocului meu. Mă bucur pentru cele
trei puncte aduse echipei mele și că am dovedit că suntem o echipă
de caracter și după toate problemele financiare pe care le-am avut
am dovedit că putem să jucăm fotbal. Am luat gol în minutul unu,
secunda 30, și a fost cel mai rapid gol al campionatului, dar s-a
văzut că asta nu a contat. E bine că am reușit să întoarcem
rezultatul și am câștigat noi
„, a spus Paraschiv.

MijlocaȘul are și explicația pentru care Oțelul câștiga mai mult în
deplasare

„Noi am câștigat mai mult în deplasare, dar pentru asta există o
explicație. Totdeauna o echipă în formare câștigă mai repede în
deplasare, pentru că acasă mai trebuie să construiești iar într-o
echipă nouă relațiile de joc au de suferit. Ar fi nemapomenit să
legăm acum trei victorii și să facem fericiți suporterii și acasă
să nu mai fie nevoiți să vină după noi în deplasări pentru a se
bucura de o victorie”
, a adăugat el.

Oțelul Galați a obținut a treia victorie în deplasare din acest
sezon, după ce s-a impus, cu scorul de 3-2 (1-2), în fața
Pandurilor. Golurile au fost marcate de Alexandru Păcurar ‘ 1, ’21,
respectiv Antal ’10, Paraschiv ’67, ’83.

Publicat: 27 09. 2009, 20:29
Actualizat: 27 09. 2009, 20:32