UPDATE: Narcis Răducan a declarat că Petrik Sander a fost pe lista Oțelului, dar nu acest va fi antrenorul echipei.
„Nu e Sander, într-adevăr a fost pe lista noastră. Mi l-a propus Vlad Munteanu. E vorba de un antrenor mult mai experimentat, care a activat multe sezoane în Bundesliga. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt aranjate. Are 8-9 sezoane în prima ligă din Germania”, a spus Narcis Răducan la Sport.ro
Oțelul Galați va avea un nou antrenor. Chiar dacă Schumacher a condus echipa în două meciuri, obținând tot atâtea victorii, conducerea clubului nu i-a acordat încredere și va aduce un antrenor străin. Conform Digi Sport, viitorul antrenor al echipei va fi germanul Petrik Sander. Acesta a mai fost acum 4-5 ani în tratative pentru a prelua Rapid și SC Vaslui.
„Marți vine un nou antrenor la Oțelul! Va fi unul cu experiență mare, a antrenat mulți ani în Germania. Sper ca la prânz să parafăm actele. Până acum, în România n-a ajuns niciun antrenor din Bundesliga, așa că eu sper să reușim, mai ales că a lucrat cu jucători importanți acolo”, a declarat după meciul cu FC Botoșani Narcis Răducan.
Fost antrenor la Energie Cottbus, Sander este prieten cu Laurențiu Reghecampf. Acesta a antrenat ultima oară pe FC Carl Zeiss Jena, din liga a patra germană, de unde a fost demis în octombrie. Cea mai mare performanță a lui Petrik Sander este promovarea cu Energie Cottbus în Bundesliga în anul 2006, echipă cu care a rămas în prima ligă în acel sezon. La Cottbus juca în acea perioadă și Sergiu Radu.
Cariera lui Sander
â–º1997-2004 antrenor secund la Cottbus (2.Bundesliga)
â–º 2004-2007 principal la Cottbus (promovare în 2006 în 1.Bundesliga)
â–º 2008-2009 principal la VfR Aalen (Liga a III-a)
â–º 2009-2011 principal la TuS Koblenz
â–º 2011-2013 principal la FC Carl Zeiss Jena (Liga a IV-a)
13 este locul ocupat de Oțelul Galați în Liga 1, având 14 puncte după 13 etape
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER