Oțelul vrea să mai „repatrieze” un jucător cu ajutorul căruia a câștigat titlul în 2011. Iorga și-a dat acceptul

Pe lângă Ionuț Neagu și Cornel Râpă, acum la Steaua, conducerea Oțelului vrea să readucă la echipă un al treilea jucător din lotul cu care formația gălățeană câștiga campionatul și Supercupa în 2011, mijlocașul Laurențiu Iorga. Surse din anturajul jucătorului susțin că acesta și-a dat acordul pentru a reveni la Oțelul și mai este nevoie de acordul celor de la Pandurii Târgu Jiu, clubul la care este acum legitimat, pentru a se întoarce la Galați, sub formă de împrumut până în vară.

Laurențiu Cătălin Iorga (26 de ani) a plecat de la Oțelul în urmă cu un an, la Astra Giurgiu. În returul campionatul trecut, nu a jucat decât în opt partide pentru Astra (1 gol marcat), iar în vară a fost cedat la Pandurii, unde a jucat rar, intrând pe teren în alte opt meciuri din prima jumătate a actualui sezon.

Un alt jucător aflat pe lista de achiziții din această iarnă, Bănel Nicoliță, a promis că acceptă oferta Oțelul dacă nu va găsi un angajament mai bun în străinătate. „Bănel ne-a asigurat că, dacă nu pleacă în străinătate, vine la noi, declinând alte oferte din țară”, a spus Cristian Munteanu, team-managerul Oțelului. Totuși, fostul mijlocaș dreapta al lui Saint Etienne, ajuns acum la 30 de ani, se pare că îl va urma pe Victor Pițurcă la Al Ittihad, în Arabia Saudită, unde va primi un salariu superior.

Antrenorul Tibor Selymes a declarat că pentru a se reuși salvarea de la retrogradare este nevoie de fortificare lotului cu cinci-șase jucători de valoare. Oțelul a încheiat turul Ligii pe penultimul loc, la o distanță de șase puncte de prima poziție de deasupra liniei care delimitează zona retrogradării.

Publicat: 07 01. 2015, 12:56
Actualizat: 07 01. 2015, 12:57