Situația lui Cristi Tănase (foto) este una delicată: nerecuperat după operație, el ar putea rata derbyul cu Dinamo. Chiar dacă până la marele duel cu Dinamo mai are de trecut un hop, cel cu Oțelul, „Lippi” a început să-și facă deja planul pentru duelul cu „câinii”. Tocmai de aceea, situația accidentărilor l-a alarmat pe antrenor, care în acest moment nu poate conta pe trei dintre jucătorii de atac importanți.
Ieri, Bogdan Stancu a refuzat convocarea la națională. Atacantul a suferit o contractură musculară după un duel cu Sorin Paraschiv și nu a dorit să riște. Surdu se accidentase și el la coapsă și nici nu a fost pe foaia de joc duminică, împotriva Unirii, iar Cristi Tănase e proaspăt revenit la pregătiri. Dintre cei trei, ultimul pare a avea situația cea mai complicată.
„Dodel” nu aleargă Fotbalistul adus vara trecută de la FC Argeș a fost pentru prima dată ieri la stadion. El s-a pregătit separat, la sală, și nici măcar nu a avut voie să alerge, mai ales că de dimineață îi fuseseră scoase firele cu care se pricopsise la operație. Pentru meciul cu Oțelul, de vineri, Tănase nu va fi pregătit, cu siguranță, mai ales că de două săptămâni nu a mai efectuat nicio alergare. Tocmai acesta este și motivul pentru care Stoichiță se teme că nu-l va avea contra lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER