În derby-ul etapei a patra a play-off-ului Universitatea Craiova joacă pe teren propriu cu FCSB, joi, de la ora 19:45, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii sunt lideri, cu cinci puncte avans faţă de olteni, care ocupă poziţia a treia.
Antrenorul Universităţii Craiova Marinos Ouzounidis spune că victoria este esenţială pentru echipa sa pentru a rămâne implicată în lupta la titlu, precizând că este convins că va fi un meci de calitate între cele două rivale.
Pentru derby-ul cu FCSB, grecul de pe banca vicecampioanei nu poate conta pe Paul Papp şi Ştefan Baiaram, accidentaţi şi nici pe Mihai Bălaşa, susupendat, în timp ce Stephane Acka, Ştefan Vlădoiu, Vladimir Screciu şi Elvir Koljic sunt incerţi, chiar dacă s-au antrenat astăzi.
„Va fi, cu siguranţă, un meci foarte bun, plăcut pentru telespectatori, noi am câştigat ultimul joc, ei au pierdut, aşa că ambele echipe îşi vor dori să câştige pentru a fi în top, aşa că nu poate să rezulte decât o partidă de calitate, reuşită. Cred că putem juca mai bine decât în ultima partidă, cu CFR Cluj, în care rezultatul era foarte important. Cred în echipa mea, în jucătorii mei, cred că putem arăta lucruri mai bune pe teren.
Acest gen de meciuri îţi conferă mai multă încredere dacă obţii rezultatul dorit, aşa că vrem să dăm tot ce avem mai bun pentru a câştiga. Sigur, ştiu că adversarul este unul foarte bun, este pe primul loc în clasament şi dacă vrem să ne apropiem de FCSB şi să rămânem în cursa pentru titlu trebuie să învingem în acest meci.
Am avut multe meciuri într-o perioadă scurtă şi ne-am ales cu câţiva jucători accidentaţi, vom vedea pe cine contăm, ce jucători vor fi apţi. Este o perioadă dificilă pentru toate echipele, atunci când joci la două – trei zile nu ştii cât de bine vor fi jucătorii la meciuri. Sper că vom fi pregătiţi pentru acest joc” a declarat Marinos Ouzounidis înaintea meciului Universitatea Craiova – FCSB.
Derby-ul Universitatea Craiova – FCSB va fi condus de Istvan Kovacs din Carei, ajutat de asistenţii Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Ovidiu Artene (Vaslui). Observatori au fost delegaţi Laszlo Sajtos (Sibiu) şi Marian Bucurescu (Bucureşti).
Istvan Kovacs a fost arbitru la singura înfrângere a Universităţii Craiova sub comanda lui Marinos Ouzounidis, la Buzău, contra Chindiei Târgovişte, scor 0-1, când arbitrul din Carei nu a dictat un penalty pentru olteni la un fault în careu asupra lui Andrei Ivan, la scorul 0-0.
Istvan Kovacs a fost delegat de două ori în sezonul trecut la meciurile dintre Universitatea Craiova şi FCSB şi de fiecare dată s-au impus roş-albaştrii. Prima dată, în septembrie 2019, pe „Ion Oblemenco”, FCSB câştigând cu 1-0, printr-un gol marcat pe final de Tsoumou, în urma unei gafe a lui Pigliacelli. A doua oară, în martie 2020, când FCSB s-a impus cu 4-1 pe Arena Naţională, goluri: Oaidă (2), Tănase şi Man, respectiv Bărbuţ.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER