Ovidiu Herea:** „A fost anul meu!”

Mijlocașul rapidist Ovidiu Herea a afirmat ieri, la
videochat-ul ProSport, că nu se aștepta ca Liga I
să fie atât de echilibrată în acest sezon. De asemenea, Herea spune
că nu are de gând să părăsească Rapidul în iarnă.

Ovidiu, mulțumit de turul ăsta de campionat?
Normal, a fost destul de bine pentru noi. Am avut noroc în unele
meciuri, dar am făcut și partide mai slabe, cum ar fi cea cu
Internațional Curtea de Argeș. Una peste alta, e bine că suntem în
lupta pentru titlu, la doar trei puncte de locul 1. Nu mă așteptam
să fie un campionat așa de echilibrat, dar asta demonstrează că în
retur se poate întâmpla orice.

Parcă și tu, individual, ai jucat altceva decât până
acum…

Da, a fost cel mai bun sezon din cariera mea. Pur și simplu m-am
descătușat anul acesta. M-am acomodat mai greu la Rapid, am fost și
blocat psihic pentru că la început nu marcam, dar acum am o
perioadă excelentă. Mai am două obiective: să progresez și fizic și
să ajung la echipa națională.

Cum te-ai descurcat cu polivalența?
(n.r. – râde). Într-adevăr, am jucat pe mai multe posturi în acest
tur, dar mijlocaș stânga mi-a plăcut cel mai mult, pentru că din
această poziție am și marcat multe goluri. M-a ajutat foarte mult
și sistemul nostru de joc, 4-2-3-1, care mi-a dat mai multă
libertate de mișcare. Sper doar să-mi rezolv repede problemele la
spate, să marchez și în retur multe goluri și să câștigăm
campionatul.

Care a fost cel mai important gol al tău?
Cel mai important gol pe care l-am marcat a fost cel împotriva
Stelei, pe Ghencea. A fost o reușită specială pentru mine, deoarece
doream să le arăt tuturor rapidiștilor, după toată tevatura aceea
dinaintea transferului meu în Giulești, că joc cu sufletul pentru
această echipă și că de aici plec doar în străinătate. Asta nu mai
devreme de 2012 însă.

„La Rapid nu ne ghidăm după un lider de vestiar, care ia
decizii peste capul nostru. Acum e clar că toată lumea îi respectă
mult pe Iencsi, Lazăr și Marius Constantin, jucători cu mare
experiență”

Ovidiu Herea, mijlocaș Rapid

„Vreau să joc fotbal până la 37 de ani, iar apoi voi
încerca să devin antrenor. M-am și gândit să mă apuc să fac Școala
de Antrenori”

Ovidiu Herea, mijlocaș Rapid

„Mi-am dorit foarte mult să ajung la Rapid datorită
tatălui meu, care este un mare fan al acestei echipe, dar și
datorită antrenorului, cu care lucrasem și la FC
Național”

Ovidiu Herea, mijlocaș Rapid

Publicat: 15 12. 2009, 08:38
Actualizat: 15 12. 2009, 08:53