Ovidiu Petre, eternul accidentat

Din luna mai, de când a fost operat la genunchiul drept, Ovidiu Petre se chinuie să redevină jucătorul de dinainte.

În acest sezon, „Ceasul” a bifat doar șapte meciuri pentru Steaua în toate competițiile, dar nu a rămas niciodată timp de 90 de minute pe gazon. Mai mult, internaționalului român i se umflă genunchiul după fiecare meci jucat, motiv pentru care nu poate să-l joace și pe următorul. Din această cauză, oficialii Stelei l-au trimis din nou în septembrie pe Ovidiu Petre la Bologna, la clinica „Isokinetic”, iar medicul care l-a operat, Maurillo Marcacci, a asigurat că intervenția chirurgicală a fost una reușită, explicând totodată că problemele au apărut pentru că stelistul a forțat revenirea pe gazon.

Totuși, starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit, îngrijorându-i pe oficialii Stelei. „Sârmă” a apărut ultima oară pe teren pe 21 octombrie, în meciul tur contra lui Olympique Lyon, iar săptămâna trecută s-a reaccidentat, în timpul antrenamentului de luni.

Medicii vor să-l opereze, el refuză!

De atunci, fotbalistul nu a reușit să se mai pregătească normal, urmând ca în aceste zile să efectueze un nou control medical amănunțit. În cazul în care verdictul nu va fi unul favorabil, există chiar posibilitatea ca fotbalistul de 26 de ani să nu mai poată evolua în niciunul dintre cele cinci meciuri rămase de disputat în acest an. Apropiați ai jucătorului susțin că recomandarea specialiștilor este ca el să fie operat din nou la nivelul meniscului, pentru ca problemele sale să dispară definitiv, dar Ovidiu nu vrea să ia în calcul această variantă, deoarece îi este teamă că acest lucru ar putea echivala cu un sezon compromis.

E feblețea lui Becali

Ovidiu Petre este unul dintre preferații lui Gigi Becali, patronul Stelei declarând de nenumărate ori că se simte mult mai în siguranță când știe că „Ceasul” este pe teren. De altfel, deși nu a bifat toate minutele, internaționalul român a fost unul dintre cei șase fotbaliști steliști care au încasat prima întreagă pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, în valoare de 120.000 de euro.

Patru operații la genunchi de-a lungul carierei


Pe când era la FC Național, Ovidiu Petre a fost operat de două ori la genunchi, din cauza unor excrescențe pe menisc, un fel de ciocuri care îl incomodau, provocând dureri insuportabile

Pe când juca la Timișoara, Ovidiu Petre a suferit o intervenție chirurgicală la rotula stângă

În luna mai a acestui an a fost operat la nivelul meniscului extern al genunchiului drept

Și Turcii „l-au citit” la Galata

Când „Ceasul” a ajuns la FC Timișoara de la Galata, medicii turci i-au avertizat pe bănățeni că Ovidiu are probleme mari la genunchi și că trebuie operat.

„De Ovidiu Petre se ocupă stafful nostru medical. Eu sper să-l mai folosesc în acest an, dar nu știu exact când va fi apt de joc” – Dorinel Munteanu, antrenor Steaua


„Când i-am vândut pe Emeghara, Pleșan și Ovidiu Petre, am fost contestat dur de suporteri. Totuși, am știut eu ce-am știut și timpul a dovedit că am făcut o afacere bună”
– Marian Iancu, finanțator FC Timișoara

33% este procentul meciurilor Stelei din acest sezon în care a jucat Ovidiu Petre, el bifând doar șapte din cele 21 de jocuri

Publicat: 12 11. 2008, 08:16
Actualizat: 12 11. 2008, 08:34