Ovidiu Petre își laudă fosta echipă: „Nu văd niciun adversar care să le pună probleme în campionat celor de la Steaua”
Steaua a învins, sâmbătă seară, pe Arena Națională, cu scorul de 3-0 (2-0), pe ACS Poli Timișoara, într-un meci din etapa a noua a Ligii I. Golurile au fost marcate de Piovaccari 27, Stanciu ’40 (penalti) și Ad. Popa ’76. La finalul jocului, fotbaliștii Stelei au făcut recuperare pe gazon.
Fostul jucător al roș-albaștrilor, Ovidiu Petre, a spus că echipa sa a făcut tot posibilul să scoată un rezultat bun, însă valoarea Stelei s-a dovedit prea mare.
„Am pierdut la un scor categoric și a câștigat echipa cea mai bună. Noi am încercat să jucăm cât mai bine, dar se pare că atât putem în acest moment. Pe moment nu văd niciun adversar care să le pună problemă în campionat celor de la Steaua. Obiectivul nostru este să ne clasăm în primele 10.
M-am bucurat că m-am revăzut cu staff-ul, în primul râd, că din colegi cred că au mai rămas doar vreo 2-3. Oricum, a fost o senzație aparte să evoluez contra Stelei și mi-a făcut plăcere să joc și pe Arena Națională”, a spus Ovidiu Petre la finalul partidei.