Ovidiu Petre l-a recucerit pe Becali!** „Nu vă atingeți de el!”

Ovidiu Petre a revenit miercuri într-un meci oficial,
după șase luni de absență, dar veștile bune nu s-au încheiat pentru
mijlocaș. În ciuda faptului că în vară era anunțat că va trebui să
renunțe la o parte din salariu, Becali s-a
răzgândit.
Cu un salariu de 180.000 de euro pe an,
cel pe care patronul l-a numit „Ceasul” era unul dintre cei vizați
pentru o renegociere. „Ovidiu nu a jucat deloc, i-am plătit și
operația, trebuie să înțeleagă că am redus salariile la toată
echipa”, anunța Becali în vară.

Becali se
ocupă de salarii

Cum mijlocașul a revenit de mai multe săptămâni în țară, era de
așteptat ca propunerea micșorării salariului să fi fost făcută
deja. Contactat ieri de ProSport, Gigi Becali a mărturisit că a
renunțat la această idee. „Nu se mai pune problema acum. Ovidiu e
jucător de bază. Eu nu știu nimic despre o asemenea propunere, deci
nu există. Pentru că, dacă nu dau ordin, nu se umblă la niciun
salariu la Steaua”, a mărturisit finanțatorul din Ghencea.

A scăpat
și de problemele medicale

Pe lângă bucuria revenirii la Steaua, mijlocașul a scăpat și de
problemele medicale. Dacă până la recidiva din primăvară genunchiul
drept i se umfla constant după fiecare meci, „Ceasul” a scăpat de
această problemă acum. Chiar dacă a jucat o repriză la turație
maximă, Ovidiu Petre nu a simțit dureri și nu s-a resimțit nici în
cele două zile de după meci, semn că operația pe care a suferit-o
la Bologna a fost un succes total.

Titular
și la Timișoara

Tocmai pentru că situația medicală este excelentă, iar singurul
capitol la care mai are de lucrat este condiția fizică, mijlocașul
va apărea cel mai probabil pe teren la Timișoara. Forțat de
suspendarea lui Onicaș și de lipsa de randament a lui Bicfalvi,
Mihai Stoichiță va miza probabil pe „Sârmă” încă din primul minut,
la fel ca și în meciul de Cupă cu Gloria Bistrița.

Publicat: 31 10. 2009, 09:34
Actualizat: 31 10. 2009, 09:38