Ovidiu Petre și Pleșan trebuie să fie operați la menisc pentru a nu li se repeta accidentările. Ovidiu Petre și Mihăiță Pleșan, mijlocași de bază ai Stelei, continuă să sufere de pe urma accidentărilor repetate la genunchi. Cu toate acestea, ei au fost trecuți pe lista UEFA pentru Liga Campionilor. Meciul roș-albaștrilor din Ghencea, cu AS Roma, a fost ultimul pentru Pleșan, în timp ce Ovidiu Petre nu a reușit să bifeze niciodată în acest sezon 90 de minute, deși a evoluat în cinci partide, problemele reapărând după meciul tur de la Galatasaray.
„Cei doi jucători au probleme mai vechi, încă de când au venit de la Timișoara. Eu am spus în urmă cu ceva timp că Petre trebuie să se opereze urgent la mensic, altfel nu poate evolua niciodată la parametri normali. Este singura scăpare. La fel și Pleșan, pentru că și el se află în aceeași situație”, ne-a dezvăluit un doctor renumit, care cunoaște în amănunt situația fotbaliștilor. „Pleșan nu poate juca mai mult de trei meciuri consecutive în întregime. Are mari probleme medicale. Chiar dacă se spune că este apt, eu nu cred că poate redeveni ce-a fost”, ne-a mai spus un apropiat al jucătorului.
Petre și Rădoi acasă, Pleșan la Cluj Deși Ovidiu Petre fusese declarat apt după ce s-au rezolvatproblemele medicale la genunchi care nu l-au lăsat în pace în acest sezon și debutase in extremis în Liga Campionilor cu Bayern, el nu a făcut deplasarea pentru derby-ul de la Cluj. Alături de Ovidiu Petre a rămas acasă și Mirel Rădoi, care nu a fost refăcut după leziunea la coapsă. Altfel, Pleșan și Golanski au fost convocați și vor lua loc pe banca de rezerve azi, cu CFR Cluj.
Accidentările lui Pleșan -În aprilie 2006 s-a operat la cartilajiul genunchiului, a lipsit șase luni. -În august 2007 a suferit o fractură de peroneu, a lipsit șapte luni.
Accidentările lui Ov. Petre -S-a operat de două ori la menisc pe vremea când evolua la FC Național -O altă intervenție în aceeași zonă a suferit pe vremea când juca la Poli -În mai 2008 s-a accidentat la genunchi și a ratat Euro
"Recuperarea lui Ovidiu Petre decurge foarte bine și a rămas acasă pentru a urma tratamentul prescris de medici. Pleșan e apt de joc."– Valeriu Argăseală, președintele Stelei
"La vremea la care i-am vândut pe Emeghara, Pleșan și Ovidiu Petre, am fost acuzat dur de suporteri. Acum, se vede că am făcut afaceri bune.’"– Marian Iancu, președinte FC Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER