„Ovidiu Săbău este o variantă pentru Rapid”

Încă președinte la clubul de sub podul Grant, Ioan Taban a
declarat că viitorul antrenor al Rapidului trebuie ales dintre trei
foști jucători ai clubului: Ioan Ovidiu Sabău, Marius Șumudică și
Viorel Moldovan.

„Ioan Ovidiu Sabău este o
variantă pentru clubul Rapid. Nu trebuie exclus nici el, alături de
Moldovan și de Șumudică”
, a spus Ioan Taban pentru
evz.ro

Ioan Taban va fi înlocuit în zilele ce urmează de Dinu Gheorghe,
cel care va avea și obigația de a numi un antrenor.

„M-am legat sentimental de această echipă, dar în viață nu
faci numai ce-ți place, mai faci și ce trebuie
„, a mai
spus președintele Rapidului.

Situatia celor trei
antrenori:

– Ovidiu Sabău este liber de contract dupa ce a demisionat de la FC
Timișoara acum două zile.
– Marius Șumudică este antrenorul Gloriei Bistrita. Este foarte
iubit de rapidiști. Și-a manifestat dragostea pentru Rapid la
meciul din ultima etapă disputat de ardeleni chiar in Giulești,
a sărutat gazonul în fața galeriei.
– Viorel Moldovan este antrenor la FC Brașov și are avantajul că a
lucrat cu Dinu Gheorghe.

Publicat: 28 05. 2010, 08:49
Actualizat: 28 05. 2010, 08:55