Pa** de la Panduru!

Declarațiile de la lojă, din ultima vreme, l-au împins pe
Basarab Panduru să nu mai continue în Ghencea. Ieri, managerul s-a
deplasat la palatul din Aleea Alexandru pentru a discuta termenii
despărțirii și cu patronul Becali, urmând ca peste două etape să
își anunțe și oficial demisia.

Șansele roș-albaștrilor la titlu au eșuat, iar acum Becali caută cu
disperare soluții pentru sezonul viitor, fiind dispus să facă
ordine în lot și în staff. Chiar dacă „Pandi” este încă în funcție
și campionatul nu s-a terminat, în ultimele zile s-au vehiculat fel
și fel de nume care i-ar putea ocupa scaunul. Și cum greul în retur
a fost dus de Panduru și Stoichiță, acum aceștia se văd nevoiți să
debarce după ultima stație, cea de la Pitești, acolo unde Steaua o
va înfrunta pe Internațional.

Argăseală și Stoichiță l-au ținut până acum

Ieri, managerul Panduru a discutat personal cu Gigi Becali despre
iminenta despărțire! La sfârșitul ședinței și-au strâns mâna și
și-au urat succes unul altuia! Și jucătorii au aflat despre dorința
managerului sportiv: „La câte a fost dispus să îndure, ne mirăm că
a putut rezista până acum!”, au dezvăluit și jucătorii.

După înfrângerea de la Vaslui, „Pandi” a vrut din nou să debarce,
însă, în autocarul ce-i aducea la București, Argăseală l-a întors
din drum: „Acum, la greu, să fim uniți și să luptăm până la final”,
a fost mesajul președintelui. „A vrut să plece și după declarațiile
patronului, când au fost acuzați și el, și Stoichiță de înfrângerea
de la Alba Iulia. Nea Mihai a fost cel care l-a rugat să rămână!
Din respect pentru jucători a ales să plece după finalul
returului”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.

Publicat: 15 05. 2010, 09:53
Actualizat: 15 05. 2010, 09:53